Policlinica AS vrea să construiască un imobil de 3 etaje pentru „servicii și comerț”, în locul sediului de lângă stadionul UTA





Primăria Municipiului Arad a pus spre consultare cu cetățenii un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea construirii unui imobil care să aibă funcțiunea de servicii/comerț, lângă stadionul UTA, pe Calea Aurel Vlaicu.
În fapt, este vorba despre terenul de 1772 metri pătrați de la nr. 56 , de lângă stadion, care aparține de Policlinica AS SRL. Proprietarul dorește să construiască o altă clădire în locul sediului actual, care să aibă până la trei etaje, cu înălțimea maximă de 18 metri.
Pentru a realiza acest proiect, Tara Plan SRL a întocmit un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care este acum la transparență decizională, ceea ce dă posibilitatea celor interesați să vină cu propuneri cu privire la modul în care va fi realizată construcția. Termenul de emitere a acestor recomandări este de 24 martie, după care PUZ-ul în forma sa finală va fi supus votului consilierilor municipali, într-o viitoare ședință, aceștia fiind cei care vor avea ultimul cuvânt în aprobarea sau respingerea proiectului.
Întreaga documentație poate fi consultată pe site-ul oficial al Primăriei Arad, AICI.
Iar propunerile pot fi transmise prin formularul online AICI, sau pe adresa de e-mail [email protected].
Citește și:
Comentariile portalului
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă