Papa Francisc a petrecut o noapte în spital, în timp ce un cardinal s-a rugat pentru sănătatea sa





Papa Francisc, care urmează un tratament pentru o infecţie a căilor respiratorii, a petrecut o noapte liniştită la spitalul Gemelli din Roma, a anunțat duminică Pro Tv, citând surse mass-media italiene.
În acest timp, un cardinal de rang înalt a condus o rugăciune pentru însănătoşirea sa, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, nu va apărea în public duminică pentru a rosti obişnuita rugăciune săptămânală alături de pelerini, fiind sfătuit să se odihnească.
Papa suferă de bronşită de mai bine de o săptămână şi a fost internat vineri dimineaţă.
„Primul nostru gând se îndreaptă către Papa Francisc. Ne rugăm pentru sănătatea sa, aducând mulţumiri pentru viziunea şi sprijinul pe care ni le oferă mereu”, a declarat cardinalul José Tolentino de Mendonça în timpul unei slujbe oficiate duminică în Bazilica Sfântul Petru.
Un comunicat al Vaticanului, publicat sâmbătă seara, a anunţat că Suveranului Pontif ”i s-a prescris odihnă completă” pentru a-i facilita recuperarea.
Citește și:
Comentariile portalului
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)
https://web.facebook.com/reel/1625671734761961
Cum se luptă Nicușor cu mafia imobiliară: - pierde procese pe bandă rulată (pe banii cetățenilor, cu firme externe de avocatură) - refuză să pună în aplicare sentinț (...)