Permis de conducere fals, depistat de polițiștii de frontieră de la Nădlac





Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, un cetățean român care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals.
„În data de 13 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Franța, condus de către un cetățean român. La control, șoferul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals și, totodată, că persoana în cauză nu deține dreptul de a conduce.
În consecință, lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția de Frontieră.
Citește și: Cetățean bulgar amendat cu 30.000 de lei pe autostrada Nădlac-Deva. Ce nereguli majore au găsit polițiștii
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?