Dublă lansare de carte la Cărturești: Adrian Petru Stepan și Cristian Viscol își prezintă cele mai noi creații
Vineri, 17 ianuarie, de la ora 18:00, Cărturești vă invită la o dublă lansare de carte: „Mediterana: democrație, aventură, artă, jihad”, de Adrian Petru Stepan și „O mie nouă sute optzeci și opt”, de Cristian Vicol, în incinta librăriei din AFI Mall Arad.
„Mediterana: democrație, aventură, artă, jihad” este o invitație într-o lume plină de farmec, povești și reflecții despre un spațiu cultural fascinant, unde Apele Mediteranei spală același țărm de mii de ani, transportând povești maghrebiene, italiene, spaniole, arabe pe rute maritime invizibile. Este un schimb de cutume sociale, politice, culturale pe care Adrian Petru Stepan îl descrie într-un narativ fascinant despre Mare Nostrum, în fapt, un continent marin.
„𝐎 𝐦𝐢𝐞 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐬𝐮𝐭𝐞 𝐨𝐩𝐭𝐳𝐞𝐜𝐢 𝐬̦𝐢 𝐨𝐩𝐭 (𝑠𝑎𝑢 𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑚 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑏𝑒𝑡𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑚 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑖𝑢𝑏𝑒𝑠𝑐 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑎)” este un volum semificțional (deși autobiografic) despre copilăria și adolescența în anii tranziției – de la gumă Turbo, Cartoon Network, genunchi juliți și pâine cu zahăr până la geci de piele, baruri de rockeri și prima bere băută clandestin.
Cartea încearcă să surprindă ce au însemnat anii ’90 și 2000 pentru ultima generație născută înainte de căderea comunismului – cu bune și cu rele, fie că e vorba de primul calculator cu Winamp și muzică disco-pop românească, sau traumele și abuzurile unei societăți în derivă.
• Citește și: „Valentina” – nu doar un bildungsroman, o declarație de dragoste pentru Arad · Special Arad


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)