Negocierile pentru formarea guvernului pro-european continuă: maximum 16 ministere și reducerea secretarilor de stat





Noul Guvern ar urma să aibă maximum 16 ministere, potrivit unor surse politice. Aceleași surse susțin, de asemenea, că numărul secretarilor de stat va fi mult mai redus, transmite News.ro.
Informația vine în contextul în care negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale.
Potrivit surselor citate, liderii partidelor proeuropene au stabilit, în discuţiile de miercuri, că noul Executiv va avea maximum 16 ministere. În plus, numărul secretarilor de stat va fi redus considerabil, ca parte a reformei statului.
Săptămâna viitoare, negocierile vor continua cu programul de guvernare şi de reforme al noii coaliţii, urmând să se stabilească şi ce ministere are fiecare partid.
PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au anunţat, marţi seară, la finalul unei şedinţe de discuţii, ”angajamentul ferm pentru formarea unei majorităţi pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european şi susţinerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidenţiale”.
De menționat, de asemenea, că președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul prin care convoacă executivul noului Parlamentul într-o ședință care va avea loc vineri, 20 decembrie, de la ora 14:00.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este