Handbalistele tricolore au învins Serbia și s-au calificat din grupele Campionatului European. Franța, următoarea adversară





România a învins, marți seara, Serbia în ultimul său meci din Grupa B Campionatului European de handbal feminin – EHF EURO 2024, cu scorul de 27-25 (13-16). Astfel, coroborat cu victoria fetelor din Muntenegru, scor 28-21, cu Cehia, naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European.
Serbia a făcut o primă repriză mai bună decât România şi a condus chiar la o diferenţă de cinci goluri, 15-10 (min. 26). Tricolorele au reuşit egalarea în partea secundă, la 22-22 (min. 45), cu o serie de patru goluri, întorcând scorul de la 19-22 la 23-22. Echipa antrenată de Florentin Pera a avut apoi 26-23, dar sârboaicele au înscris două şi s-au apropiat periculos pe tabelă. România a blocat atacul din ultimul care putea aduce egalarea şi Boiciu a parafat victoria tricolorelor.
Cele mai bune marcatoare pentru tricolore au fost Ştefania Stoica (cea mai bună jucătoare a meciului) şi Sonia Seraficeanu, care au marcat câte 5 goluri, și Alisia-Lorena Boiciuc, care a reuşit 4 goluri.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.
Franța, următorul adversar
În Grupa principală A, România va întâlni Ungaria, Suedia, Polonia și Franța, primul meci fiind cu reprezentativa Hexagonului, joi, 5 decembrie, începând cu ora 19.00,. Meciul va avea loc tot la Debrecen, în aceeași sală din estul Ungariei fiind programate și celelalte 3 jocuri ale României din Grupa Principală I.
PROGRAMUL GRUPEI
5 decembrie » Franța – România (ora 19.00)
5 decembrie » Suedia – Polonia
5 decembrie » Ungaria – Muntenegru-
6 decembrie » Franța – Muntenegru
6 decembrie » Ungaria – Polonia
6 decembrie » Suedia – România (ora 16.30)
8 decembrie » Ungaria – România (ora 19.00)
8 decembrie » Suedia – Franța
8 decembrie » Muntenegru – Polonia-
10 decembrie » Ungaria – Franța
10 decembrie » Suedia – Muntenegru
10 decembrie » România – Polonia (ora 16.30)
Citește și: România s-a calificat în faza următoare a Campionatului European de handbal feminin
Comentariile portalului
Wow, ce punere la punct. Câtă vreme comentariul apare la articolul.meu, consider că am dreptul să intervin pentru a lămuri anumite chestiuni. Mai ales când unii (...)
🤣🤣🤣🤣 Cetatene, te faci de ras în continuare.
Pe înțelesul tutor: aradenii plătesc cheltuielile iar altii încasează profitul