Conferința StudMath IT la UAV
Comunicat. Cea de-a 17-a ediție a conferinței dedicate studenților de la programele de licență, masterat și doctorat, StudMath IT, a avut loc la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în organizarea Facultății de Științe Exacte, în perioada 21-22 noiembrie.
Peste 40 de lucrări au fost înscrise în cele două sesiuni, matematică și informatică, ale competiției de anul acesta. Au participat fizic sau online studenți din SUA, Ucraina, Ungaria, precum și din centre universitare din București, Cluj, Timișoara, Petroșani și Arad.
„Conferința face parte din proiectele câștigătoare ale universității noastre în cadrul competiției lansate de Ministerul Educației. Este un eveniment care încurajează și promovează activitatea de cercetare în rândul studenților și facilitează dezvoltarea unor parteneriate în domeniul cercetării atât cu mediul universitar, cât și cu cel economic”, a punctat prorectorul UAV, conf. univ. dr. habil. Dana Copolovici.
„A fost o ediție de succes, în care am remarcat calitatea lucrărilor înscrise la cele două secțiuni și ne-am bucurat de participarea studenților de la universități din străinătate. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei conferințe, precum și partenerilor noștri economici – Banca Transilvania, Quicksuite Training, Mesh Software și Logiscool – pentru susținerea acordată”, a declarat prof. univ. dr. Mariana Nagy, coordonatorul proiectului.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)