A murit Marius Bațu. Consacratul artist de muzică folk avea 65 de ani





Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani, transmite ProTv.
Artistul urma să susțină un concert sâmbătă, 23 noiembrie, la Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” din Lugoj, la un eveniment intitulat „Rădăcini în vers și cântec”.
Marius Bațu a ajuns cunoscut la sfârșitul anilor 70, după ce a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. Ulterior, în perioada 1982-1985, activitatea sa a fost legată de „Cenaclul Flacăra”.
Potrivit unor surse din rândul prietenilor săi, vestea decesului muzicianului a fost confirmată de un alt interpret celebru de folk, Ducu Bertzi, care a fost și unul dintre apropiații lui Marius Bațu.
Se pare că lui Bațu i s-a făcut rău vineri seara, după un concert pe care l-a susținut la Timișoara. El a ajuns la spital, unde medicii ar fi constatat că are probleme cardiovasculare.
Deși nu se simțea bine, Marius Bațu ar fi refuzat să renunțe la concertul pe care urma să îl susțină în Lugoj, sâmbătă seara. În cele din urmă, potrivit surselor, el ar fi murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1 noaptea, după ce ar fi suferit un infarct.
Marius Bațu a colaborat cu mai mulți artiști și formații de folk și rock din România, precum Holograf, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Dinu Olărașu, Ilie Stepan Project sau Compact.
(Sursa: stirileprotv.ro.)
Citește și: Încă un mare artist a plecat astăzi dintre noi. A murit Gabriel Cotabiță · Special Arad
Comentariile portalului
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)
Toate la un loc !
== MAI-AURELIUS -- POLITZAI ESTI ASA I? --SE VEDE DUPA CUM AI BUBUIT -- ARTICOLUL E DIN 2016 --UNDE DRK VA GASESTE MARESHALUL SI APOI SPUNE == ASTIA SUNT COLEGII MEI -- SCARBA (...)