Bernadette Szocs joacă din nou la Turneul Campioanelor! Prima adversară, miercuri, o japoneză
Pentru al doilea an la rând, românca Bernadette Szocs va fi prezentă la Turneul Campioanelor, care în acest an are loc la Fukuoka (Japonia).
Szocs va evolua miercuri, în optimi la competiția programată între 20-24 noiembrie, cu Hina Hayata (Japonia). Partida este programată la ora 12:00, ora României.
Turneul Campioanelor adună la start cele mai bune 16 jucătoare ale lumii, iar Bernadette Szocs (numărul 17 mondial) a înlocuit-o pe Cheng Meng (4 mondial), campioana olimpică de la Paris.
Meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY.
Până la WTT Finals Fukuoka 2024, Bernadette Szocs, dubla vicecampioană europeană din acest an la simplu și dublu feminin, și-a îndeplinit un obiectiv la pe plan național, după ce a încheiat pe primul loc cu CSA Steaua București turul Campionatului Național Echipe Seniori Superliga. „E foarte important Campionatul Național pentru mine, pentru că reprezint un club pe care-l iubesc din toată inima, așa că de fiecare dată când sunt la masa de joc reprezint cu mândrie Steaua Este foarte important pentru mine cu cine sunt în echipă, ce echipă am, ce antrenori am lângă mine, pentru că este foarte important să ne simțim ca într-o familie. De fiecare dată este foarte important să ne încurajăm și să încercăm să ne ajutăm și să fim una lângă cealaltă la bine și la rău”, a spus Bernadette Szocs, pentru FRTM. Reamintim că în Superligă evoluează și CSM Arad, locul 6 după desfășurarea turneului tur.
Citește și: Două victorii pentru CSM Arad în turul Superligii feminine de tenis de masă














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)