Vineri se organizează Noaptea Cercetătorilor la Arad!





Noaptea Cercetătorilor, aflată la a 8-a ediție în România și a 9-a ediție la nivel european, îi invită pe toți cei curioși la o călătorie în lumea fascinantă a științei, pe 26 septembrie, ora 17.00 la Atrium Mall Arad
Participanții vor avea parte de multe surprize educative și informative. Vor putea afla cum se măsoară fotozinteza și ce fac plantele pentru oameni, care sunt indicatorii unei condiții fizice perfecte și cât de aproape sau de departe sunt de ea.
Evenimentul va fi presărat de momente artistice interesante, demonstrații de pictură și desen, mici recitaluri de canto, demonstrații sportive și multe altele, iar toți participanții se vor putea înscrie în tombola pentru unul din cele trei mari premii sportive, dar și științifice deopotrivă.
Evenimentul va fi împărțit în zonele diferite, după cum urmează:
ZONA INFO-POINT ŞI A UNIUNII EUROPENE – locul unde te poţi informa şi unde profesorii însoţitori se pot înscrie în tabelele de prezenţă la eveniment. Mai mult este locul unde se vor strânge părerile voastre (chestionar eveniment). Vor fi proiectate filme de prezentare din diferite țări din Europa ale acestui eveniment și vă veți putea informa legat de funcţionarea Uniunii Europene, instituţiile, politicile şi priorităţile comunitare.
ZONA HANDS-ON – unde diferiți actori din cercetare te așteaptă să observi, să întrebi și să participi –
Ateliere de demonstraţii privind măsurarea fotosintezei plantelor: determinarea condiţiei fizice (talie, greutate, indice de masă corporală, mobilitate coxo-femurală, mobilitate în regim de echilibru, forţă braţe, forţă picioare, forta m. dorsale).
Participanţii vor primi o fişă de evaluare personalizată şi un horoscop, precum şi diplome de participare
Ateliere și demonstrații practice de desen și pictură: din oră în oră, mici momente artistice (canto, demonstrații sportive)
La ora 21:00 va avea loc marea extragere la tombolă cu premii sportive și științifice.
Primul eveniment european Noaptea Cercetătorilor a fost organizat în 2005 şi a atras până acum 1,5 milioane de vizitatori, oferind de-a lungul timpului oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în legătură cu publicul, iar publicului şansa de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor. Ediția 2013 a atras peste 40.000 de vizitatori în România.
Comentariile portalului
@ Hamza Din cauza unor idei ca cele propagate de tine au murit oameni în pandemie și, numai. Știu că n-ai nici tu, da' nici ceilalți mustrări de conș (...)
Cu plăcere, ideea e simplă. Medicina nu este o știință exactă, dar este cu atât mai importantă pentru sănătatea omului. În istoria ei au fost nenumă (...)
@La prosteală Urmăresc chestiunea și adevărul crunt este că nici unul nu vine cu soluții concrete, din contră, cel pe care îl crezi cel mai pregătit (...)