Controale și amenzi pentru tăierile de arbori din pădurile Țării Zărandului





Comunicat. Polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, au desfășurat o acțiune în zona Țării Zărandului.
Acțiunea a avut ca scop verificarea activităților din domeniul silvic.
În cadrul acțiunii, au fost verificate 4 platforme primare, un fond forestier și 6 transporturi de material lemnos.
În urma constatării unor nereguli, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 24.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, privind transportul de material lemnos. Au fost confiscați valoric aproximativ 68,30 de metri cubi de material lemnos, de diferite specii și sortimente, în valoare totală de aproximativ 17.500 de lei.
Polițiștii și specialiștii silvici au constat că sunt întrunite elementele constitutive a două infracțiuni. Din cercetări, a reieșit că, în cursul lunii iulie a.c., într-o pădure din zona Hălmagiu, ar fi fost marcați pentru tăiere, și ulterior exploatați, mai mulți arbori care ar face parte din fondul forestier național. Cercetările continuă, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat și luarea de măsuri legale, într-un dosar penal întocmit pentru tăiere fără drept și furt de material lemnos.
Aceste acțiuni se desfășoară pe tot parcursul anului, în toate zonele din Arad.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)