Peste 230.000 țigarete de contrabandă, descoperite printre bagajele dintr-un autocar, la PTF Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, ascunse în bagajele mai multor pasageri care călătoreau cu un autocar, 230.240 țigarete de contrabandă.
La sfârșitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român la volanul unui autocar înmatriculat în România, care se deplasa pe ruta România-Marea Britanie.
La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă în bagajele mai multor pasageri, cantitatea totală de 11.512 pachete de ţigări (230.240 țigarete).
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 206.658 lei a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)