KF. Un spațiu diferit, un colț de lume super-colorată, în care toți pereții urlă de creativitate, un loc care-ți transmite libertate, lejeritate, apartenență la o comunitate. Pentru mulți arădeni, înseamnă chiar „acasă”.

La o retrospectivă de două decenii, pare ireal că există un astfel de local „cu personalitate” în Arad. Inițial, trebuia să fie mai degrabă o galerie de artă contemporană, doar suplimentar și o cafenea. S-a vrut a fi epicentrul artei alternative din Arad. A reușit exact acest lucru… și mult mai mult de atât.

KF a devenit un real fenomen pentru cultura arădeană, o sursă de inspirație și o influență majoră atât pentru artiști, cât și pentru orice client obișnuit, care a trecut, măcar o dată, pragul KF-ului.

Loading KF – Începutul

Ideea KF-ului a venit în facultate, actually la Timișoara, după o groază de timp petrecut în baruri precum Papillon, în urma unor veritabile sesiuni de brainstorming printre sticle de bere sau cești de cafea ori ceai, nenumărate zile și seri pierdute-n abundența norilor de fum de țigară (pe atunci, se fuma în orice local) și marcate de frământătoarea întrebare potențial-filosofică „de ce nu poate să fie o galerie de artă mai user friendly?”, adică mai lejeră, mai cu dichis și mai deschisă spre un public curios, dar nu neapărat avizat.

„Ne strângeam toți de la Arte (n. red. – Facultatea de Arte si Design UVT din Timișoara) și puneam țara la cale. Se povestea foarte mult despre artă, despre filosofie…”, își amintește Ioana Eremiaș, co-proprietara KF, alături de Gabi Cosma. S-a format un grup de artiști super-entuziaști și nonconformiști, neo-boemi, realmente hipsteri – cu mult înainte să existe termenul –, dornici de a rearanja puțin spectrul cultural, de a ilumina poteca diverselor mișcări de trupe din underground-ul românesc, care își găsiseră deja un teren fertil în orașul universitar vecin. Alături de mai mulți artiști, printre care și Rareș Moldovan (parte din echipa care a deschis KF, ulterior s-a mutat la Timișoara), Ioana și Gabi au organizat mai întâi câteva evenimente în Timișoara, de la party-uri la expoziții. S-au implicat și în organizarea StudentFest-ului din 2003.

„Îmi amintesc de acțiunea aia de la Inside, că aia a fost așa, un început… cred că înainte de 2003. Am observat că era o ruptură prea mare între bula asta a artiștilor și publicul, în general. Oamenii care merg la expoziții, în spații consacrate, sunt tot aceiași. Noi voiam să ajungem la un public mai larg. La locul ăsta, Inside, am găsit un spațiu în care am invitat artiști care să povestească unui public nespecializat” – povestește Gabi. Era vorba, desigur, de arta alternativă, experimentală, eventual chiar pop art, comic art și street art, genuri artistice care, pe la începutul anilor 2000, nu erau încă într-atât de populare în România.

„De aici a pornit, așa s-a dezvoltat ideea KF-ului: de a face o galerie de artă, care să fie în același timp și cafenea. Unde să vină un public divers” – spune Gabi. „…Pentru că multă lume are o frică de a intra într-un spațiu consacrat, cum ar fi o galerie. Cumva, atmosfera de acolo nu tot timpul e primitoare. Dar într-un bar, toată lumea se simte confortabil”, a completat ideea Ioana, „plus că, financiar… ne-am gândit noi așa, cu mintiuța noastră de atunci, că în mod sigur dacă o să ne facem o galerie de artă, n-o să ne putem susține financiar, deci era clar că trebuia și o parte de business, care să susțină partea de artă”.

…însă nu la Timi, ci – acolo unde „misiunea” alternativă e și mai hardcore – în Arad

Coperta din spate a revistei Intermedia: Freestyle III / kinema ikon

Atât Ioana și Gabi, cât și alți artiști din cercul lor de prieteni, foști studenți la Timișoara, sunt de fapt arădeni, absolvenți ai Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”.

„Am vrut neapărat la Arad, deși noi eram obișnuiți cu Timișoara, eram deja de șase ani acolo, unde se întâmplau pe vremea aia o grămadă de lucruri și foarte multă artă underground, artă nouă, instalații, performance, tot felul. Era o efervescență artistică în zona aia. Eram foarte entuziaști și am zis că neapărat ne întoarcem la Arad, să facem ceva pentru Arad”, povestește Ioana. „Am cunoscut foarte multă lume care făceau chestii interesante și când am deschis KF-ul, am început să-i contactăm și să-i aducem aici”.

KF s-a deschis în data de 2 septembrie 2004, chiar în locația actuală, P-ța Avram Iancu 11, doar că la început, în primii doi ani, tot spațiul de desfășurare era numai în prima cameră (90 mp).

Din 2006 (până în primăvara anului 2010), KF s-a mutat pe str. Episcopiei (colț cu str. Ilarie Chendi), iar din luna mai 2010 s-a mutat înapoi în prima clădire în care a funcționat și funcționează și acum (P-ța Avram Iancu 11), mai întâi având doar terasa din curte pe timpul verii, după care, din toamnă, și interiorul, dar de data aceasta toate camerele, până la capăt.

„În primii doi ani, cât am fost aici, în primul spațiu, am avut o grămadă de evenimente, care mai de care mai ciudate. Cred că am avut primul concert de muzică experimentală din Arad, la modul cel mai experimental-agresiv, cum ar fi cu [dyslex] (n. red. – Gheorghe Iosif, supranumit și gH, artist arădean de artă vizuală și de muzică experimentală) și mai era o trupă de japonezi, cu un membru din New York și unul din Tokyo, care făceau muzică glitch experimentală și tocmai erau în turneu în zona asta a Europei”, povestește Gabi.

Muzică experimentală cu [dyslex]

„Era genul acela de concert cu un volum foarte mare  și niște sunete pe care nu știi de unde să le iei, ceva care pentru Arad era complet… alien”, adaugă Ioana.

Uneori, evenimentele KF au ieșit atât de mult din comun, încât erau prea de tot până și pentru Ioana și Gabi.

„Am avut și cel mai odios concert de muzică experimentală, prin 2005-2006. Norvegienii de la MOHA”, își amintește Ioana. „Ne-au contactat spunând că au mai multe concerte în orașe din România și dacă îi primim și la noi… și am zis clar, da, și-or apărut ai noști… și au adus un perete întreg de boxe. Boxe și neoane. Unul era la tobe, altul la chitară și nu știu ce alte instrumente dubioase, modificate, oricum… și multe, multe neoane. Concertul a ținut 25 de minute. Cred că s-a auzit până la Podgoria. Publicul, la început, a fost de vreo 18 oameni, după 5 minute au mai rămas vreo 12, după 10 minute au rămas vreo 5 și până la final… nu știu cine a mai rămas, recunosc că și eu m-am retras pe terasă”, își amintește Ioana.

Muzica celor de la MOHA putea fi descrisă cu un singur cuvânt: zgomot. „Cu flash-uri de neon, întuneric, iarăși blitz-uri de neon, neon, neon, zgomot, zgomot, zgomot și mai puternic… un performance de lumini, practic, pe zgomot foarte puternic. Interesant… dar, totuși… pentru 25 de minute a fost cam mult”, spune Ioana.

În opinia lui Gabi, în schimb, erau și mai extremi „cei de la Sikhara, francezul și americanul ăla, care băteau la tobe numa’, dar au făcut un performance atât de brutal… americanul mergea în patru labe, lua țigările de la oameni și le stingea în frunte”.

„Omul e chel și are toată fruntea o rană. Imaginează-ți așa ceva în Arad!”, își amintește amuzată Ioana.

„Probabil că în ziua de azi, lumea acceptă mai ușor toate lucrurile astea. Lucrurile s-au schimbat mult, în timp. În anii 2000, să ai barbă era încă ceva abstract, erai înjurat pe stradă”, menționează Gabi.

Un alt party extrem – extrem de underground – s-a făcut întocmai underground, în pivnița / catacombele terasei, într-o seară de vară din 2010, după revenirea în clădirea actuală. Hărmălaia electronică „circula” dezorientată în semi-bezna toxică cu ecouri halucinante prin culoarele subterane cândva abandonate, populate atunci de siluete incomprehensibile, iar aerul rarefiat, hazardat de praful vibrator în eter a creat o stare de nedescris, o atmosferă aproape insuportabilă, dar stupefiant de memorabilă, în orice caz.

„Locul unde se întîmplă lucruri (concerte, lansări, prezentări, proiecții, discuții, decapitări, arderi pe rug cu înjurături, comploturi anti KKK) organizate de oamenii cu tricouri KF” – era descrierea localului – evident, la miștocăreală – pe vechiul blog KF.

De la muzică șoadă gen glitch-bitch, întruniri și happening-uri NERD-ish și Geek-freak-ish până la proiecții cutesy-wootsy de anime-uri (ceva ce, pe la începutul anilor 2000, era de asemenea ceva neobișnuit în Arad), KF a introdus în conștiința publică arădeană o serie de curente artistice despre care prea puțini știau, bizarerii uluitoare până și pentru mulți artiști, darămite pentru tinerii arădeni care, pur și simplu, au ieșit în oraș la o bere cu prietenii.

Artistul Mystic din echipa Otaku a organizat în KF un workshop de anime și i-a desenat pe clienți în canoanele anime-ului, au avut loc lansări de reviste inedite, cu ediții limitate, precum HardComics, revista Omagiu, revista TATAIA, revista Terapie de Basm, revista Fanzine a artistului bucureștean Vlad Nancă (fiecare număr avea doar 10 bucăți și erau create în urma unui open call pentru artiști, în orice tehnică, pe un anumit subiect) sau „Fuck Book” – benzi desenate erotice, numite „Biblii Tijuana”, strânse de Declan Clarke și Paul McDevitt.

O sumedenie de proiecte multimedia au fost lansate în premieră la Arad, în KF. Când arta digitală era încă la început în România, un artist (nici Gabi, nici Ioana nu mai rețin cum îl cheamă) a creat în KF printuri digitale, imagini generate cu un software special (un program timpuriu de inteligență artificială, practic), care combina imagini din jocuri video și de pe internet pe baza unor comenzi.

Evenimentele „inaccesibile” au devenit, dintr-odată, accesibile. „Asta am vrut tot timpul, să arătăm că arta vizuală nu e un baubau de care trebuie să te sperii, care să te inhibe. Poate să fie chiar amuzant și jucăuș. Nu trebuie să iei foarte în serios arta cu A mare” , spune Ioana. „Ideea a fost de multe ori implicarea publicului, cum am avut de exemplu jam session-uri hip-hop și open mic-uri freestyle, evenimente la care te miri ce oameni talentați pot veni”, adaugă Gabi.

Au fost și proiecții de filme activiste, cu mesaje sociale, de exemplu cele realizate de Nita Mocanu sau documentarele „One World Romania”, serie de proiecții care au debutat la Arad în KF, ulterior fiind preluate la nivel local, sub brandul KineDok, de Citizenit, cu proiecții în diverse locuri (Teba, Cinema Arta, Turnul de Apă, Joy’s, Bibliotecă), uneori inclusiv în KF.

Au fost și expoziții de instalații multimedia sau de fotografie, workshopuri ludice (de ex. „Wondermeeters – aparate care măsoară gradul de supranatural”), lansări de carte, schimb de cărți, spectacole de teatru, seri open mic „Sit Down Tragedy”, Vinyl Sale, Garage Sale, Vintage Video Games & Pong Contest (de curând, KF are și o zonă „Arcade”, cu jocuri video retro)… până și un striptease-burlesque show cu Silk Ribbon Sisters din Milano.

Pereții nu erau de la început pictați și asaltați cu stickere, postere și alte decorațiuni, ele s-au adăugat în timp. Prima oară a fost pictată podeaua din barul de pe Episcopiei, în urma unui workshop, precum și pereții terasei din curte, tot pe Episcopiei, desenați de Rareș Moldovan și mai mulți artiști din Brașov.

„Dincolo era un vibe diferit”, spune Ioana. „Acolo a fost party non stop, mult mai multă muzică și, în general, concertele sau petrecerile erau și cu proiecții”, a adăugat Gabi.

Regizorul și jurnalistul britanic Tom Wilson, mutat în România în 2002, la un party în KF

S-a auzit multă muzică jazz pe vremea aceea în KF, dar și muzică electronică din belșug. Bread & Butter a debutat, practic, în KF, cu o serie de petreceri.

Pe Episcopiei, lângă KF s-a deschis la un moment dat un magazin pentru skateri, numit Reefers Shop, care s-a nimerit la perfecție acolo, skaterii și fanii muzicii hip-hop devenind și ei, automat, „KF people”. Magazinul a funcționat într-o cameră nefolosită de KF, de fapt. „Atunci s-a dat legea aia că trebuia să împărțim spațiul în două, de fumători și nefumători. Am împărțit în două spațiul și jumătatea de nefumători a fost complet nefolosită, luni de zile. Era un spațiu pe care plăteam chiria destul de degeaba. Se strângea praful acolo, nici nu merita să facem curățenie. Legea respectivă ne-a dus business-ul destul de rău în jos și, ca să supraviețuim, am subînchiriat camera aia”, își amintește Ioana.

Reefers Day – cu o expoziție foto Dirt Ollies și un warm-up party cu Mofo și Vitzi în 2008 și un Hip-Hop Party cu Mitză & Eugen din 2012.

Connecting kinema ikon

Inserarea KF-ului în proiectele tutelei arădene de artă experimentală kinema ikon (care există din 1970) a (inter)venit ca un proces natural, având cam aceleași preocupări artistice, fiind pe aceeași felie experimental-alternativă. Ioana și Gabi știau de kinema ikon din liceu, Gheorghe Săbău le fusese profesor de Estetică. „Știam ce fac, știam ce se întâmplă cu kinema ikon, dar nu aveau prezență. De ei știa o nișă”, spune Ioana. „Ei s-au retras în mediul online și atunci a fost prima lor ieșire în Arad după… secole”, adaugă Gabi.

Colaje realizate de KF, în revista Intermedia: Freestyle III

Inițial, înainte să deschidă KF, Gabi și Ioana au invitat kinema ikon la StudentFest, la Timișoara, în 2003, „dar ne-au refuzat politicos, deoarece erau foarte ocupați cu participarea la Bienala de la Veneția”, își amintește Ioana.

În catalogul „Istoria proiectului kinema ikon”, Gheorghe Săbău notează următoarele: „(…) pe la mijlocul anului 2004 ne-a venit ideea unui demers de prezentare pentru publicul din Arad a unei expoziții de sinteză kinema ikon în spațiul galeriei Clio de la Muzeul de Artă din Arad (…). Evenimentul cu pricina s-a dovedit a fi un eșec total de public, adică trei-patru vizitatori aparent interesați de noile forme de expresie digitală, dar iată că, cu o oră înainte de închiderea primei zile a expoziției ne-am trezit cu aproximativ patruzeci de tineri veniți grupat, recunoscându-i pe cei mai mulți ca foști elevi ai cursului de Estetică de la Liceul de Artă din Arad. La acel moment erau proaspeți absolvenți ai Facultăților de Artă din Timișoara și Cluj, întorși acasă în căutarea destinului artistic, fiind ușor descumpăniți de absența unor oportunități creative în orașul de pe Mureș. Șansa lor a constituit-o inițiativa a doi dintre ei – Ioana Eremiaș și Gabriel Cosma – de a pune în funcțiune la data de 2 septembrie 2004 locația Cafe-Club + alternative space for contemporary art, alintată cu acronimul KF, ai cărei componenți au devenit instantaneu principalii noștri colaboratori / membri asociați. De fapt, grupul de tineri a venit grupat în frunte cu Ioana, Gabriel și Ștefan Tiron, tocmai de la locația cu pricina care era under construction”.

„A fost ceva la muzeu și am mers foarte mulți de aici, de la KF, o gașcă de vreo 10-15, printre care Mimi Sălăjan, IRLO, echipa de la Otaku din Brașov… Era trupa tânără de la liceul de arte. Am mers peste ei acolo, ne-am prezentat și ziceam că vrem să colaborăm”, își amintește Gabi.

Pagini din Intermedia: Freestyle III

„Nouă tineri artiști din zona kf au reușit în mai puțin de un an să producă lucrări de autor asamblate în două module, respectiv Vertigo și cel de la sediul arădean numit Connecting kf”, notează Gheorghe Săbău în „Istoria proiectului kinema ikon”. Cei nouă „din zona kf” erau Mihai Sălăjan (a.k.a. Selfmademusic), Gheorghe Iosif (a.k.a. [dyslex] / gH), Ivan Tolan, Mihai Păcurar, Linda Barkasz (a.k.a. Newclearfairy), Sergiu Sas, Radu Cosma, Gabriel Cosma și Ioana Eremiaș.

Tot în KF au fost lansate și revistele-catalog Intermedia: Freestyle III și Intermedia: Wunderkammer & Other Apparatus | Skepsis, editate de kinema ikon.

WWMP, Citizenit…

Diferite ONG-uri și grupări artistice s-au „alipit”, la un moment dat, de KF. „Basically, cu tot ce a apărut în Arad, am avut la un moment dat o colaborare sau o legătură. Țin minte, bunăoară, de Gabi Gorgan, cu WWMP. Noi pe Gabi îl știam de dinainte și a venit să ne spună despre proiectul lui, iar noi l-am demoralizat un pic, dar am început să colaborăm și ulterior ne-am împrietenit. Și acum suntem prieteni foarte buni cu Micul Mogul de Arad. Noi așa-i zicem, în glumă. Apoi Citizenit…”, spune Ioana.

WWMP a organizat (și) în KF câteva târguri Handmade (eveniment de nișă ce a avut, ulterior, și alte ediții, organizate de alții), proiecții de filme amator realizate de arădeni, sub genericul „WWMP Film”, precum și un party tematic, cu dress code aferent, „Back to the 30’s”.

Trecând prin terasa Nerv, halele fostei fabrici Teba, Club ABC, Club Wings, Joy’s café și Cinema Arta, printre altele, și traiectoria asociației Citizenit s-a aliniat, la un moment dat, cu KF, începând cu un concert electro-instrumental Văzduh și continuând cu câteva ediții KineDok.

Au fost multe concerte memorabile în KF… dar de fiecare dată era și un risc

Trupa canadiană balkan-klezmer-gypsy-party-punk The Lemon Bucket Orkestra a „trântit” în KF un show de zile mari, Insula Reunion a fost „teleportată” la Arad printr-un concert de excepție Kreolokoz, de vreo patru ori a concertat în KF și trupa The Durgas (membrii sunt din Los Angeles, Budapesta și Hawaii), din Los Angeles (SUA) a venit să concerteze în KF trupa La Cholita & The Kreepz, trupa psycho-punk Bonsai Kitten din Berlin (Germania), trupa elvețiană Metzger & Bauer (în cadrul turneului est-european), din Ungaria au venit să concerteze la Arad mai multe trupe, cum ar fi Neo, Amber Smith, Hangmás, Fran Palermo, Nyughatatlan și Teddy Queen, dar au fost și trupe celebre din România, cum ar fi Partizan, Grimus, Toulouse Lautrec, The Amsterdams și Persona, ori trupele arădene The Much Betters, Mere sau Mario & The Teachers. Și mulți DJ, arădeni, timișoreni, din alte zone ale țării sau din străinătate (de exemplu Mr. Goju din Muntenegru, Miss Owl din Italia, DJ Schepsis din Spania, Kaido Kirikmäe din Estonia).

Selecție de afișe – doar din perioada 2008-2017 (sursa: arhiva Arad Culture)

Concertele sunt, desigur, atracții ocazionale pentru KF, dar dincolo de riscurile financiare (onorariile trupelor dacă e cu intrare gratuită și încasările dacă e cu bilet de intrare), de cele mai multe ori, șansele au fost mari ca un vecin „binevoitor” să strice cheful și să cheme Poliția pentru perturbarea liniștii publice.

„La Neo, de exemplu, a venit Jandarmeria la a doua piesă, asta n-o s-o uit niciodată”, își amintește Ioana. „Au venit la ora 10, deci încă nici nu era ora obligatorie de liniște”, adaugă Gabi.

„La evenimente, mai nou, ne-am dat seama că e mult mai OK să facem cu intrarea pe bază de donație. Pur și simplu, nu restricționăm: dacă nu vrei să dai nimic, lăsăm pe toată lumea să intre, nu-i o problemă, dar cine vrea să susțină artistul care pune muzică, lasă bănuți la intrare și dăm toți bănuții la omul care pune muzică. Așa suntem și noi mulțumiți, și artiștii. Așa are acces și cine nu și-ar permite să plătească un 30 de lei pe bilet, dar am văzut și oameni care pun și 50 de lei donație dacă le place muzica, ceea ce-i WOW”, spune Ioana.

KF a funcționat, de câteva ori, și „în deplasare”, deschizând un bar temporar și la Teba, la prima ediție Particles, sau la Open Festival de la lacul Ghioroc, organizat de Moldi (Bread & Butter), dar a mai fost mutat temporar și la Timișoara (la Street Delivery) sau la Târgu Mureș.

KF a fost și este distinctiv oriunde, oricând, nu doar datorită siglei, ci și datorită pufurilor portocalii, care au devenit cumva sinonime cu imaginea KF-ului.

Povestea acelor „puf”-uri

Ai crede că acele perne-fotolii moi, umplute cu amporă, provin dintr-un magazin funky, dar erau create de fapt de trei fete din Timișoara (Maria Crista, Anca Gyemant şi Rodica Tache), grupul H.arta. Întâmplarea face că primul eveniment în KF, numit „Brand”, a fost organizat de H.arta, un workshop despre personalizarea spațiilor. „Fiecare client a adus ceva să-l pună pe pereți și pufii ăștia, de fapt, erau aduși din spațiul lor, din Timișoara. Ne-au dat modelul, ne-au arătat cum să îi facem. Deci noi i-am făcut, cum ar veni”, spune Gabi. De ce erau tocmai portocalii? Pur și simplu, așa era modelul și mușamaua comandată, dar s-a potrivit deoarece culoarea siglei KF, la început, a fost chiar portocalie.

H.arta în KF

Din ciclul întrebări frecvente: de ce „KF” și cum se citește, de fapt: kaef sau cafe?

Alegerea oranjului în siglă nu a avut vreo semnificație extraordinară, pur și simplu „e cea mai țipătoare culoare posibilă”. Dar cum s-a ales denumirea?

„Pe vremea aia era la modă la toate localurile să aibă numele cu café la capăt. Pătrat café, Sfera café, Pinguinul café, toate erau cu café. Oare cum să ne chemăm noi? Și aveam o listă întreagă… nu mai țin minte… gen Păstârnac café, tot felul… dar nu ne plăcea nicio variantă. Atunci, fratele lui Gabi (n. red. – Radu Cosma) a venit cu ideea: «Oameni buni, dar de ce să căutăm noi un nume? Să se cheme, simplu, café, fără nume înainte. Dar fii atent! Fiindcă noi suntem mai șmecheri, scriem KF!»”, povestește Ioana.

Dar e café sau kaef, până la urmă? „Toată lumea întreabă asta…”, spune Gabi amuzat. „De la café a pornit, dar s-a transformat în kaef și nu ne deranjează”, spune Ioana. „E adaptabil. Cum e și sigla, care merge pe orice culoare, pe pozitiv sau pe negativ. Asta e și una dintre ideile principale ale locului, să fie adaptabil”, punctează Gabi.

KF people și vibe-ul tipic KF

La început, publicul KF a însemnat cercul de prieteni ai lui Gabi și Ioana, artiști vizuali sau de muzică electronică / experimentală, care au adus apoi și prieteni și tot așa. Plus doi-trei „rătăciți” aiurea prin KF. „În principal, erau tinerii ăia de la Arte. Era generația Mimi Sălăjan, Linda Barkasz, Matei – care avea o tipografie, Tavi – care făcea street art și face parte din Bread & Butter. Încă înainte să deschidem, erau strânși în jurul nostru vreo 15, 20-așa de tineri. Era un entuziasm nemaipomenit pe vremea aia. Se lipeau de noi mulți. Cu oricine care făcea ceva interesant în Arad, mai devreme sau mai târziu tot ajungeam să ne cunoaștem. Cum e și orașul mic, am coagulat așa o trupă în jurul nostru, care veneau la toate evenimentele”, povestește Ioana.

Silve (Brașov) pe terasa KF

În 20 de ani, firește, schimbarea generațională e inevitabilă. În afară de turiști (de regulă, voluntari care activează o vreme la Arad), periodic, în KF apar fețe noi și noi, tineri în căutarea unui loc diferit în Arad, pentru care, astăzi, alegerea e deja evidentă, deoarece nu există în Arad niciun alt local atât de artsy, atât de super-freestyle și urban-boem precum KF.

Vechii rezidenți ai barului, „vechea brigadă”, așa-zișii „KF people”, încet, încet, au plecat din Arad, chiar dacă 2-3 mai revin din când în când, mai mult sau mai puțin frecvent. Însă nici Ioana, nici Gabi nu privesc acest lucru ca un aspect negativ: „E pur și simplu mersul lucrurilor”.

Ceea ce Gabi semnalează ca un aspect negativ, în schimb, e că „sectorul de artă, momentan, nu mai este împărțit cum era în anii 2000. Atunci era împărțit în două, clar. Era arta tradițională și arta alternativă. Toată lumea care era pe alternativ, avea o credință, că asta trebuia promovată. Și toată lumea depunea un efort. Momentan, nu există împărțeala asta. Totul este pe bani. Sunt fonduri și astea dictează ce se întâmplă și ce nu se întâmplă. Cine are bani sau câștigă proiecte face ceva, cine nu, nu mai are șanse să facă, pentru că momentan toată arta este un business. Nu mai există dorința de a face ceva pentru public, nu mai există mobilizarea pe gratis. Pe vremuri, lumea era mai idealistă. Într-un fel, e și normal, că oamenii trebuie să trăiască din ceva. Dar asta mi se pare cea mai mare diferență între generațiile de atunci și de acum”.

„Dar e și ăsta mersul normal al lucrurilor”, adaugă Ioana, „Probabil e și faptul că lumea are șansa acum să vadă orice pe internet, nu mai e nevoia aia să le arăți tu”.

„Totuși, eu zic că e nevoie în continuare de un fel de profesor, pentru că informația e așa de vastă încât nu ai cum să selectezi sau să ajungi la anumite concluzii, ci pur și simplu ești în derivă pe internet, care-ți aruncă în față lucrurile care sunt cele mai comune și așa n-o să ajungi niciodată la rarități sau la lucruri ascunse, dacă nu vine cineva să-ți arate ceva… «fii atent, există și chestia asta!»”, subliniază Gabi.

Deși expoziții noi de artă alternativă nu prea au mai fost organizate în ultimii ani, așa cum era planul principal, respectiv KF-ul inițial, întreaga cafenea și terasă s-a transformat cu timpul într-un fel de spațiu expozițional permanent de artă stradală, cu graffiti-uri și picturi murale, sau de paste-up art și pop art, cu stickere, decupaje și postere care amețesc în cel mai plăcut mod posibil orice privitor. „E și asta în sine o chestie educativă. O influență”, e de părere Gabi.

Plusuri și minusuri

„Adevărul e că ne-am îndepărtat de ceea ce a însemnat la început KF, dar e o situație care pur și simplu ne-a fost dictată de context”, spune Ioana.

Probabil, pentru mulți, ideea de a avea, de a întreține și de a gestiona un bar / terasă artistică cum este KF, pare o treabă ușoară, o floare la ureche. Pentru un client e simplu: consumă niște beri, o tărie, un suc, un ceai sau o cafea și, ocazional, participă la un concert mișto, la un party sau la diverse evenimente artistice inedite, de multe ori cu intrare liberă.

Entuziasmul și dorința de a crea un spațiu de artă alternativă / birt / bar / cafenea, un local care, vrând-nevrând, a ajuns să contribuie masiv la cultura urbană a orașului, a avut prețuri neașteptat de mari. Dar nu pentru clienți. Proprietarii, Ioana și Gabi au trecut prin multe greutăți financiare de-a lungul anilor, în aceste două decenii.

„Toate evenimentele pe care le-am făcut, le-am susținut din banii firmei, ori pe partea de business am fost un dezastru. Zecile de evenimente care s-au întâmplat până prin 2010 au fost susținute cu un preț: ne-am băgat în datorii foarte mari. În 2010, am falimentat o firmă. Deci au fost plusuri și minusuri. De aceea, din 2010, de când ne-am mutat aici, am optat să facem mai puține evenimente de nișă și mergem puțin mai mult spre comercial, tocmai ca să supraviețuim. Nu foarte comercial, ci doar în comparație cu ce chestii s-au întâmplat înainte. Faptul că facem petreceri de drum’n’bass și de minimal, din punctul meu de vedere e mai comercial, față de un concert de glitch sau de… io știu ce…”, spune Ioana. „Cred că ar fi și un dezastru dacă am face acum un concert de noise”, menționează Gabi. „Deci încercăm să nu intrăm din nou în colaps financiar, cum am ajuns în 2010”, a mai adăugat Ioana.

Pe de altă parte, a mai schimbat placa destul de mult și pandemia Covid-19. „Pandemia a schimbat foarte multe, în primul rând la profilul clientului. Lumea s-a obișnuit să stea acasă, să facă petreceri acasă, cu mai puțini bani, nu se mai bea ca pe vremuri. Ne bucurăm că am supraviețuit, dar am supraviețuit pandemiei numai din încăpățânare. Dacă era să fim lucizi, închideam firma. Mai existăm astăzi datorită faptului că am avut oameni în jur care să ne împrumute bani să ne susținem în perioada respectivă. Am primit și de la stat ceva, dar nu suficient. Ăsta-i adevărul, toate localurile au trecut prin asta. Am strâns cureaua cât am putut, am înjumătățit orarul, am stat pe șomaj… a fost foarte greu, dar cu multă încăpățânare, am trecut peste… și anul ăsta putem spune că suntem la liman și cu datoriile. Adică anul ăsta noi încă mai plăteam datoriile din pandemie!”, ne-a divulgat Ioana.

Un alt an de cotitură a fost 2016, când s-a interzis fumatul în interiorul localurilor.

„Ne-au scăzut vânzările la jumătate în acel an, până să reobișnuim lumea să iasă. Țin minte că la 12 noaptea era plin înăuntru când a intrat în vigoare legea și înainte de 12 eu am fumat ultima țigară înăuntru, apoi am umblat cu scrumiere la toată lumea să-și stingă țigările, am deschis ușa, am aerisit și din momentul ăla n-am mai lăsat pe nimeni să fumeze înăuntru. Evident, e o chestie foarte bună legea asta. Era infernal. Numai după aceea ne-am dat seama cum am trăit atâția ani, într-un fum de-l tăiai cu cuțitul”, spune Ioana. În primii doi ani, în prima cameră din actualul bar interior, nici măcar nu exista ventilație, din simplul motiv că nu și-au permis o astfel de investiție.

Momente WTF și oameni de te miri de unde

Odată s-a furat clanța de la intrare… iar dincolo, pe Episcopiei, câțiva clienți au fost închiși în local pe timpul nopții. „S-a întâmplat destul de des să adoarmă lumea în acele pufuri și noi nu îi observam, închideam, puneam alarma și dimineața, omul când se trezea, îți dai seama că declanșa alarma și era un show, un circ… trebuia să se retragă undeva unde nu bat senzorii și stătea acolo până veneam noi”, își amintesc amuzați Gabi și Ioana. „Deci nu ne plictisim. Vine lume interesantă”, conchide Ioana.

KF a devenit, de-a lungul anilor, chiar o atracție turistică, mai ales de când s-a deschis terasa (pe timpul verii) în curtea clădirii din P-ța Avram Iancu 11, terasă care, de altfel, este inspirată de terasa Szimpla din Budapesta.

S-au perindat prin KF oameni de pe toate continentele, oameni de toate felurile, de la „backpackeri” (oameni care călătoresc pe jos peste mări și țări) până la voluntari care stau în Arad câteva luni și alți turiști ocazionali. A ajuns în KF, odată, o castă de meșteșugari care circulă prin Europa, sau odată și un graffiti artist sud-american numit Deco, care a și pictat peretele din partea stânga (dinspre intrare) a terasei.

Majoritatea pereților de pe terasă sau din interior au fost pictați de artiști arădeni și timișoreni, precum Radu Pandele, Bogdanator (pictura cu monstrul „Drink my coffee, or thou shall perish” e una dintre ele), Rareș Moldovan, Newclearfairy (Linda Barkasz), Vlad Cadar (care a deschis spațiul alternativ TamTam din Timișoara), Mimi Ciora, IRLO, precum și bucureștenii Sinboy, Akira și Nae.

Cât despre nelipsitele stickere și paste-up-uri, ele au fost create de câțiva din vechea gașcă KF, Matei și Tavi, precum și de IRLO și de Daniel Pădure. Stickerele apar, de altfel, încontinuu, lipite pe pereți de clienți sau de colaboratori, dar nu e ceva ce să-i deranjeze pe Gabi și Ioana, proprietarii KF. Din contră, „avalanșa” de stickere e o parte integrantă a stării de spirit KF. „E ca o galerie în miniatură și un fel de artă stradală care nu este controlată”, spune Gabi. E un mini-manifest de idei, de mesaje creative și amuzante, o libertate de expresie artistică promovată de KF de la bun început.

Uneori, stickerele sunt chiar mici materiale promoționale date la liber în KF, cum sunt cele cu sigla KF pe o săgeată roz indicatoare de direcție (care au ajuns să fie lipite și în afara orașului, ba chiar și în afara țării), ori stickerele cu „miau”.

Foto: Biserika / Facebook

Și apropo de „miau”, KF este iubit de arădenii care-l frecventează și datorită faptului că a fost și este „animal friendly”. Cu riscul de a greși, putem spune că a fost primul local din Arad în care clienții puteau intra cu animale, de regulă cu câini (desigur, în lesă și cu toate precauțiile sanitare), dar au mai pus stăpânire pe terasă și câteva pisici venite din vecini sau de pe stradă. Sau un câine al străzii, pe nume Prințesa, care devenise „client” zilnic până când a fost adoptat de Ioana. „Da, suntem mari iubitori de animale și de multe ori și salvăm animale, pe cât ne permite timpul și spațiul. Chiar acum avem un cățel care a fost aici și pleacă la noapte în Anglia”, spune Ioana, ea fiind și membru Animed.

Mai sunt și păsări de care Ioana are grijă la etaj, însă cel mai ciudat caz legat de animale a fost atunci când un barman a adus în KF un dihor. „Voi nu știați, dar în lăzile de bere goale dormea un dihor!”, spune Ioana amuzată.

Barmanii KF creșteau animale și în mediul digital, pe Facebook, pe vremea când a apărut jocul „Farmville” și era extrem de popular. „Toți angajații farmau pe rând în spatele barului. Era o grădină prolifică”, își amintește amuzat Gabi.

Au trecut 20 de ani…

Petrecerea de 20 de ani a avut loc pe terasa KF în data de 20 septembrie, cu muzică pusă de echipa Psihodrom (Octavian Horvath aka 150 Stoka, Adrian Marian aka Lemarian, Uțu Pascu aka Doctorul Sinteză, Mimi Sălăjan aka Selfmademusic și Andrei Ghițan aka D:FFKT, Prepeleac și Elisabeta), în timp ce, pentru cei nostalgici, într-o cameră au fost proiectate câteva mii de fotografii strânse de KF în ultimele două decenii.

„Dacă în acești 20 de ani am avut o cât de mică influență pozitivă asupra cuiva, eu-s mulțumită”, spune Ioana, „și sunt momentele acelea în care chiar simți că ai contat, când afli de oameni ale căror vieți, practic, au luat aici o altă turnură”.

Sunt cupluri care s-au cunoscut în KF și care au ales să-și țină petrecerile de nuntă în KF. „Avem deja cinci nunți la activ”, spune Ioana.

În 20 ani, KF a devenit și o atracție nostalgic-turistică: foști arădeni, foști „KF people”, revin ocazional în Arad și nu pot rata ocazia să viziteze din nou și KF. „Avem și clienți care prin 2004-2005 erau încă minori, le dădeam bere pe sub masă, și acum vin cu familiile și cu copiii la noi”, își amintește Ioana. „Sunt unii care vin aici direct din tren sau din aeroport”, adaugă Gabi. „Noi am rămas în relații foarte bune cu toată lumea care a lucrat la noi, îs vreo 60, care nu mai locuiesc în Arad dar vin la noi în fiecare concediu, Cristinuța (Cristina Șuteu) de exemplu, Nicoleta, care e în Suedia, Virgil, care s-a mutat în Spania, Udo, care e în Anglia, Moni, Ana Mică, Susi, Găbița… îs foarte mulți care au lucrat la noi și am rămas prieteni. Asta contează mult pentru noi. Mai sunt și alții care au rămas în Arad și mai vin pe aici și ne bucurăm că sunt aici”, spune Ioana.

KF people: câteva gânduri și urări la 20 de ani

Anamaria Cristina (Ana Mică): „Îmi place cum sună «fenomenul KF». Și chiar așa simt că e, un fenomen. Ce a însemnat / înseamnă KF-ul pentru mine? Ține-te bine! Locul în care am aflat că dacă pui lapte în ceaiul de fructe, laptele se brânzește. 😂 Locul în care atunci când am intrat prima dată, acum 20 de ani, am zis că acolo vreau să lucrez, și am lucrat… 8 ani. Locul unde am stat mai mult decât acasă în unele perioade. Locul cu care mă laud și de care sunt tare mândră. Locul unde m-am simțit acceptată, ascultată, sprijinită. Locul unde am ținut cele mai tari party-uri. Locul în care am cunoscut cei mai faini oameni, am trăit și ascultat cele mai faine povești. Locul în care am învățat să zâmbesc. Locul unde am învățat muzică, film, artă. Locul unde m-am «șlefuit». Locul în care mi-am trăit marile reușite și marile suferințe. Acum este locul în care mă întorc cu drag și nerăbdare de câte ori pot”.

Arina Varga, designer vestimentar: „KF-ul a fost, este și va fi mereu parte din viața mea. De foarte multe ori mi s-a întâmplat să răspund «acasă» atunci când vorbeam cu cineva la telefon și mă întreba unde sunt, iar eu eram la o cafea. Evenimentele KF, oamenii KF, arta KF, mi-au influențat cariera ca designer vestimentar și viața. Iar cea mai mare bucurie e că ei toți mi-au devenit acum prieteni”.

Andrei Elek, actor la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”: „E sigurul local cu personalitate din Arad. Unde o mână de oameni, prin dedicare și pasiune, au construit o comunitate, nu doar o cafenea. La mulți ani, KF!”

Mihai Todoca, jurnalist Special Arad: „Ca să nu o tot lungesc, KF-ul nu a fost ceva «alternativ» pentru mine. A fost normalitate. Era exact așa cum vedeam eu lumea la vremea aceea și cum o văd și acum. În KF mă simt acasă și în siguranță. Dacă te uiți prin Arad, mai toate barurile urmează o linie, o cutumă, culorile, mobilierul etc. sunt la fel, iar eu am fost mai tot timpul împotriva acestor linii trasate, mi se pare o limitare și un spirit de turmă. Playing it safe, cum ar veni. În KF am început pentru prima dată să-mi scriu textele… Acolo am luat și primul meu interviu, ever, pentru Arad Culture. Un alt loc, de data asta digital, unde sunt acasă. În KF ne întâlneam pentru C.I.A. – Centrul de Idei Arădene. Eram vreo trei oameni și ne gândeam că trebuie să „simțim” Aradul, să vedem de ce are nevoie Aradul adolescentin. Era o idee bună, dar nu «a decolat» așa cum ar fi trebuit. Nu știu ce să zic mai multe, nu a existat ceva care măcar să se apropie de KF și nici nu va exista. Nu mai sunt «renegați» dintr-ăia, risk takers, dreamers, care să-și și urmărească nebunia din cap, și mai ales să se și susțină din asta. Mulțumesc, Ioana, Gabi și Rareș. Ne vedem mâine la o bere acolo, ca-ntotdeauna, e my personal pleasure când intru pe holul acela lung, ca un portal, și ajung acasă”.

Jazzin’ Mike: „Bă, ești nebun? Mă uitam pe Google Maps la Arad, să caut adresa veche a K.F.-ului, să mă laud că sunt client de când stăteam pe bean bags, și înăuntru arată… aranjat. Lipsit de charm, dar aranjat. Am început să râd când am văzut că lângă Primărie, sub McDonald’s, scrie DOWNTOWN. Așa, hai că am spart gheața.

Da, bă. Ții minte câte birturi de Hip-Hop aveam în Arad? Cred că vreo 3 în total, dar nouă ne erau dragi. Până s-a dus dracu’ tot, și noi, teenageri din Micălaca, am rămas fără loc în care să ne dăm gangsta. Să stai la colț de bloc, să spargi semințe, nu mai mergea, că vecini, că noapte, că galagie; Pe mal erau țânțari. Și de ringtones polifonice pe vremea aia oricum n-avea nimeni chef. Ca orice tânăr rebel, dedicat nișei lui, rămas fără opțiuni, orice doar radio NU! Și ne-am alăturat pletoșilor cu geci de piele, am zis că ne mai culturalizăm și noi cu rockerii prin Nerv și Flex. Evident, cunoști lume nouă și uite că am vomitat deja o jumătate de basm.

Ca să ajung la tema zilei, am fost introdus KF-ului de o cunoștință din Flex și se întâmplase că în seara respectivă să urle Wu Tang Clan în boxe. Gata, boss, am găsit noua locație. Și chiar în fața bustului lui Salacz Gyula. No, ioi! Am mai mers, dar dezamăgit că n-am mai dat de persoana de la bar cu gusturi muzicale avansate; recunosc, n-am mai fost fan până după schimbarea locației.

S-a mutat în spate la teatru. Acolo ne-a prins, frate! A început cu layout-ul dubios, slab luminat, obiectele retro și pereții plini de postere, făcând publicitate seriilor de parties și DJs, toaletele pline de grafitti, și curtea din spate cu tencuială picată, pereții pictați parcă pe LSD. Ce vrei, birt straight out of Amsterdam!

A continuat cu primul meu party Drum and Bass. Da, pe vremea aia se țineau parties în interior, îmi amintesc de vecina de la colțul alăturat, care ne blestema în fiecare weekend. Se fuma înăuntru. Bă, BĂĂĂ, SE FUMA ÎNĂUNTRU, BĂ!

De la «bă, Călin, hai să bem o cafă», să ne trezim ziua următoare, pe lumină, în drum spre… orice găsim deschis să mai luăm o ‘cafă’. De la meciuri de Cruce, Șeptică, Table, Șah și mai știe dracu’ ce cu regretatul Domn Todoca, la care ne bătea cu ochii închiși și mâinile legate la spate, logic, după o remorcă de lemne aranjate frumos în pivniță, la contemplat întrebările lui Csabi, gen: «what is the purpose of meaning?». Sau era «what is the meaning of purpose?»? PE BUNE??

Planuri pe viitor, amintiri, emoții. Am râs, am plâns, ne-am certat. Și când n-am știut încotro, tot acolo ne-am întâlnit să ne sfătuim. Am fost lefteri, am făcut chetă, am dat și am primit… am devenit adulți. Am părăsit țara.

Aș putea să compar K.F.-ul cu viața la sat. Știi ce zic? Intri pentru prima dată, timid, nu știi unde e toaleta, toți se uită dubios la tine: «Moamă, coae, ăștia cred că suntem maneliști. Poate luăm bătaie, bă».

Nu mai locuiesc în țară de o grămadă de zile. Am auzit că mai nou e ok să recunoști că asculți manele, nu mai sunt «guilty pleasures», ascultate pe ascuns când crezi că nu te vede nimeni. Pe vremuri trebuia să fii bombardier să asculți manele în public.

«Oare ce-i acolo, în spate?» După șocul inițial, te obișnuiești. E vibe. Și te mai duci. Și te tot duci, da’ mai dă-l dracu’ de concediu la țară, hai că mă mut acolo. Deja cunoști pe toată lumea, cel puțin din vedere, angajații îți spun pe nume”.

Iza Pal, fotograf: „La îndemnul lui Tomck@t, gândurile îmi zboară înapoi cu două decenii. Era adolescență… Era 2004 și Aradul se îmbogățea cu un nou reper, se deschidea, inevitabil, KF. Prezentă! Și nu doar atunci, în prima zi, ci uneori zi de zi, alteori săptămână de săptămână, iar acum tot mai rar, an de an. Ce bine că noi, cei care ascultam muzica mai puțin cunoscută, electronică, sau eram preocupați de arte, de neconvențional, aveam în sfârșit un spațiu al nostru, unul cool și altfel… așa cum ne credeam și noi. 🙂 Amintirile mele din KF sunt legate toate de prieteni, de gașcă. Nu eram niciodată singură acolo, nici nu aveam cum, ne știam toți. KF era mic, așa ca Aradul. Ne împărtășeam vise, râsete, ne lungeam la povești, puneam țara la cale, iar când erau petreceri, dansam până forțam orele dimineții cu încă o piesă și încă o piesă… Pentru mine, mult timp, KF asta a însemnat: prieteni, comunitate. Mai nou, înseamnă chiar amintiri și tinerețe pentru că revin destul de rar, iar când o fac, lucrurile neschimbate din interior mă trimit cu gândul înapoi, pe vremea când aveam anii cu număr mic. La mulți ani, KF!”.

Vitzi: „Kf oferă o alternativă și aduce culoare în sufletul tinerilor față de ce bântuie prin România, începând cu superstaruri rock-pop până la cocalari! Felicitări, KF! Love, Vitzi!”

Gabriel Gorgan: „De KF Arad mă leagă foarte multe momente frumoase. Cum bine ți-a povestit Ioana, ne știam, iar proiectul început de mine în 2008-2009, anume Asociația WWMP, părea prea ambițios. Cu timpul, am avut surpriza că a prins, iar asocierea noastră a fost una ideală. Din motive de capacitate, proiectele WWMP au fost, de-a lungul timpului, găzduite și de alte localuri pe unde circulau tineri talentați și ambițioși care aveau curiozități și care își doreau evenimente culturale alternative. Din păcate, ceea ce a început în anii aceia a intrat în declin odată cu viața culturală a orașului, care a cunoscut multe schimbări pe care eu le-am considerat neprielnice și am renunțat. Ce rămâne, însă, în picioare până azi, ca un stâlp neclintit al vieții alternative de zi și de noapte în Arad este KF, o realizare pentru care nu pot decât să îi admir și să îi iubesc enorm pe acești doi «nebuni», Ioana și Gabi San. Vin mereu cu plăcere și nostalgie și nu am bucurie mai mare când ajung la Arad decât să pot să-mi fac singur cafeaua la bar, indiferent dacă mă mai recunoaște vreunul din bar au ba. Acolo sunt, în continuare, «micul Mogul de Arad»”.

Mihai Păcurar, video & animation artist: „Nu știu cum mai e acum, de câțiva ani. Cred că ultima dată am trecut pe acolo acum vreo 2 veri, am stat în curte și am simțit un vibe fain. Pentru mine a fost important mereu, pe lângă familiaritatea oamenilor apropiați, senzația de What you see is what you get, lipsa de prețiozitate a locului și aerul de squat al curții. Sper să fie la fel și acum”.

M: „Libertate. Un loc în care m-am simțit mereu liberă, în care toată lumea e pe aceeași undă cu mine, un loc care mi-a deschis orizonturile spre o întreagă lume fascinantă”.

Jo: „De ceva timp mă gândesc că, atâta timp cât în Arad avem un loc cum e kf, mai există speranță. Sunt câteva locuri în oraș în care am copilărit și care-mi sunt dragi, unde am sărbătorit, am jelit și am urzit planuri mărețe, dar niciunde nu mă simt «acasă» cum mă simt în kf. kf înseamnă și: cea mai faină terasă din oraș, o galerie de artă și botanică pe etaje mai mult ghicite, care se schimbă și crește odată cu oamenii ei, un experiment aparte de rezistență culturală provincială, un spațiu de joacă unde am învățat multe despre mine și unde m-am simțit întotdeauna binevenită cu orice proiect. Un loc unde, deși cafeaua, cocktailurile și muzica sunt fix cum trebuie, mă simt acasă în primul rând datorită oamenilor. Chiar dacă între timp s-au schimbat nu-știu-câte generații. Cu drag, pentru kafé, kaef, keief (și presupun că mai sunt și alte variante pe care nu le-am auzit încă).”.