vineri, 16 mai, 2025

Special Arad Logo

    Klaus Iohannis, obligat de instanță să dea înapoi banii obținuți din chiriile de la Sibiu

    de - | 25 septembrie 2024, 4:33 PM | Naţional

    0

    Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia definitivă într-un dosar în care Rodica Baștea, o prietenă de familie a lui Klaus Iohannis, cerea anularea actelor prin care statul român era declarat moștenitor al unui imobil din Sibiu, care ajunsese în proprietatea familiei Iohannis.

    Decizia este una definitivă, fiind respinsă ultima cale de atac a Rodicăi Baștea, acțiunea fiind respinsă anterior și la Tribunalul Hunedoara (aprilie 2022) și Curtea de Apel Alba (iunie 2023).

    Este vorba despre un litigiu, deschis încă din 2016, privind moștenirea unui imobil din Sibiu, care a aparținut soției președintelui Iohannis. Litigiul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă de familie a președintelui țării, stabilită în Statele Unite ale Americii, care a solicitat anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Sibiu, situat pe strada Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis.

    Potrivit ANAF, acest litigiu de moștenire bloca recuperarea de către stat a altui imobil pierdut în instanță de familia Iohannis, în noiembrie 2015. E vorba de spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29. Nu au putut fi recuperați nici cei 260.000 de euro obținuți din acestă chirie de familia prezidențială, informează G4Media.

    Abia după ce își înscrie dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, statul român poate cere soților Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care ar fi deținut nelegal imobilul.

    Prin pierderea acestui proces, ANAF poate să intre în posesia celor aproximativ 300.000 de euro pe care Klaus Iohannis i-ar avea de plătit ca urmare a chiriilor încasate pe cele două imobile: cel de pe strada Gheorghe Magheru 35 și cel de pe strada Nicolae Bălcescu 29 Pe de altă parte, notarul din Sibiu poate să deschidă o procedură de succesiune prin care statul român să fie declarat moștenitor al acestora, potrivit Antena 3.

    Odată cu această decizie definitivă, se poate trece la executarea familiei prezidențiale.

    sursa: Adevărul

    Citește și: „Bătălia” a fost câștigată de părinții de la Liceul Național de Informatică. Elevii nu se mai mută în clădirea de pe str. Eminescu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.