Șofer din județul Timiș, accident în municipiul Arad. Aparatul DrugTest a indicat prezența substanțelor psihoactive în cazul timișeanului
Un tânăr de 27 de ani, din județul Timiș, aflat la volanul unui autoturism, a fost implicat într-un accident rutier în municipiul Arad. Timișeanul a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 79 de ani, iar în urma impactului a rezultat rănirea unei femei aflată în autovehiculul septuagenarului.
„La data de 15 septembrie, în jurul orei 13.30, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 27 de ani, din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 79 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea unui femei, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 79 de ani, care a fost transportată la spital.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciun șofer nu consumase alcool, iar testarea cu aparatul din dotare a indicat în cazul șoferului de 27 de ani, posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, cercetările fiind continuate de polițiști”, a transmis IPJ Arad.
Sub influența alcoolului la volan au fost depistați: un bărbat de 38 de ani, din Vărădia de Mureș (1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat), un bărbat de 29 de ani, din Moneasa (0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat) și un bărbat de 52 de ani, din Arad (0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat). În toate cele trei cauze a fost dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, cercetările fiind continuate de polițiști.
Citește și: 34 de migranți, ascunși în camioane și autoturisme, depistați la frontierele Nădlac I și Nădlac II

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)