Cei mai mici „studenți” ai UAV au început școala





Comunicat UAV. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad i-a sărbătorit, azi, pe cei mai mici „studenți”, elevii de la Școala „Episcop Ioan Mețianu”. Au fost momente speciale, invitați de seamă , multă bucurie, emoție și multă încredere în noul an școlar.
Au fost alături de ei: părinți, bunici, ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, PS Emilian Crișanul, episcop vicar, Raluca Layer și Adrian Tanchiș, inspectori IȘJ Arad, Călin Teuca, directorul Seminarului Ortodox Arad.
„Le dorim micilor noștri elevi, cadrelor didactice, mult succes în noul an școlar și îi asigurăm că universitatea, cu sprijinul Arhiepiscopiei Aradului, va contribui la dezvoltarea acestei școli pentru a putea crește acest proiect de suflet al comunității academice.
Ne dorim să oferim Aradului o școală în care performanța actului educațional și valorile creștine să asigure fundamentele unei educații sănătoase.
Mulțumim părinților care și-au înscris copiii la Școala „Episcop Ioan Mețianu, celor cu care în toți acești ani am dezvoltat un parteneriat de încredere care ne-a ajutat să creștem această școală ” , a declarat conf.univ.dr. Ovidiu Toderici, prorector al UAV.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)