Migranți ascunși în semiremorca unui camion ce transporta o macara, depistați la PTF Nădlac II





Șapte migranți ascunși în semiremorca unui camion ce transporta o macara dezasamblată pe ruta Turcia-Olanda, au fost descoperiți în urma controlului efectuat de polițiștii de frontieră de la Nădlac II. Cetățenii depistați ascunși erau din Siria și Irak și intenționau să treacă ilegal granița în Ungaria.
„În data de 5 septembrie, în jurul orei 04:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, o macara dezasamblată pe ruta Turcia – Olanda.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, şapte cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria și Irak, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera” a transmis Poliția de Frontieră.
În acest caz, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși.
Citește și: Garda de Mediu a oprit intrarea în țară a unui automarfar care transporta 7 tone de materiale deteriorate
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)