Vom avea parte de caniculă și în luna septembrie, spun cei de la Accuweather





Canicula continuă și în septembrie spun meteorologii Accuweather. În luna septembrie 2024, vom avea două zile de caniculă (cod portocaliu), iar ploile lipsesc (chiar dacă sunt specifice toamnei), plouă doar într-o zi, scrie gandul.ro.
Luna septembrie este dominată de temperaturi peste 30 de grade, deci vom avea în continuare de înfruntat zilele caniculare. Plouă într-o singură zi, anume pe 19 septembrie, anunță meteorologii Accuweather.
Potrivit Accuweather, luna iunie 2024 a fost cea mai caldă lună iunie din istorie şi a 13-a lună consecutivă care și-a depășit propriul record. Luna iunie 2024 a stabilit un nou record de temperatură, fiind cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată la nivel global, conform anunțului făcut luni de monitorul climatic al Uniunii Europene.
Pe de altă parte, în 2023, recordurile de temperaturi au continuat în Europa, cât și în restul lumii, sub efectul nefast al încălzirii globale. Luna septembrie 2023 a fost cea mai fierbinte măsurată vreodată în Franța, Germania, Polonia și Elveția.
În Polonia s-au înregistrat cu 3,6 grade Celsius peste normal, în Elveția cu 3,8 °C mai mult , în Germania cu 3,9 grade mai mult.
În Franța s-au înregistrat anomalii de peste 10 grade în sud . S-a constatat un val neobișnuit de căldură și în Peninsula Iberică.
AccuWeather a fost fondată în 1962 de Joel N. Myers, pe atunci un student absolvent al Universității de Stat din Pennsylvania, care lucra la un master în meteorologie. Primul său client a fost o companie de gaze din Pennsylvania. În timp ce își conducea compania, Myers a lucrat și ca membru al facultății de meteorologie din Penn State. Compania a adoptat numele „AccuWeather” în 1971, încheie gandul.ro.
Comentariile portalului
Gândirea critică și scepticismul sunt binevenite mereu, dar trebuie trecute printr-un filtru logic, deducție logică în lipsă de alte dovezi. Cât de plauzibil sună că șoferul mai î (...)
Atat titlul cat si articolul e interesant si chiar inspirat cu singura exceptie ca(in opinia mea) nu trebuia inserata partea cu aluziile la adresa unui candidat devenit deja istorie (...)
pe grupul AradTraffic, e mai lung decat ce e postat aici dar nici acela nu cred ca este complet, pare ca a fost taiat din el, as vrea sa vad ș (...)