Proxenet pus sub control judiciar de procurorii arădeni. Bărbatul își punea la dispoziție apartamentul pentru practicarea prostituției
Un proxenet a fost pus sub măsura preventivă a controlului judiciar de către procurorii arădeni după ce acesta și-a pus la dispoziție apartamentul, obținând bani de pe urma practicării prostituției de către două femei. De asemenea, bărbatul transporta femeile la diferite locații pentru practicarea prostituției. Inculpatul este cercetat pentru infracțiunea de proxenetism.
„La data de 29 iulie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile față de inculpatul O.C.L., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, fapta constând în aceea că, începând cu data de 15.10.2023 până în 28.07.2024, a înlesnit practicarea prostituţiei prin punerea la dispoziţie a apartamentului propriu sau transportarea la diferite locaţii a persoanei vătămate I.C. (aceasta având şi calitatea de inculpată), obţinând şi foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta.
De asemenea, în perioada 15.10.2023 – 01.11.2023, în aceleaşi împrejurări, inculpatul a înlesnit practicarea prostituţiei prin punerea la dispoziţie a apartamentului propriu, obţinând şi foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către persoana vătămată F.A.N.R. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a tragerii la răspundere penală a autorului”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)