Canotorii români au început asaltul la Paris. Mihai Chiruță, calificat în „sferturi” la simplu, după ce și-a câștigat clar seria





Prima zi de concurs pentru canotorii români la Jocurile Olimpice 2024, cu reprezentanți în cinci probe, între ele fiind și cea de dublu vâsle feminin, în care Radiș și Bodnar sunt campioanele en titre. Mihai Chiruță a câștigat seria a doua la schif simplu și s-a calificat direct în sferturile de finală, potrivit GSP.
România a avut reprezentare încă din prima probă, cea de schif simplu masculin, acolo unde Mihai Chiruță a luat startul în seria a doua. Calificat în urma regatei de la Lucerna, sportivul în vârstă de 25 de ani a venit cu gânduri mari în Franța.
În condiții meteo neplăcute, dar cu care canotorii sunt obișnuiți, el și-a făcut foarte bine cursa. La prima bornă, cea de 500 m, era pe 3, dar de la jumătatea distanței a trecut în față și acolo a rămas până la final. A trecut linia de sosire cu peste 3 secunde în fața croatului Damir Martin și s-a calificat în sferturile de finală.
Este primul roman din 1976 încoace care reprezintă tricolorul în proba de schif simplu, dar, după cum a subliniat Chiruță, e primul care califică barca, pentru că înainte de participa pe bază de înscrieri.
Sursa: GSP.ro.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)