Spărgătorii bancomatului din Șiria au cerut să fie plasați în arest la domiciliu





Prinși în urmă cu o săptămână pe autostrada Arad-Nădlac, în timp ce se îndreptau spre punctul de trecere a frontierei pentru a fugi din țară după spargerea bancomatului de la Șiria din care au reușit să sustragă aproximativ 200.000 de lei, doi dintre cei trei hoți au solicitat instanței să le înlocuiască măsura arestului preventiv cu o măsură mai blândă, precum arestul la domiciliu.
Tribunalul Arad a decis vineri, 19 iunie, să respingă cererile celor doi inculpați, astfel că aceștia vor rămâne după gratii.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorii: Gheju Radu – Gheorghe, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arest IPJ Reşiţa, jud. Caraş-Severin şi Borodi Fatjon, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arest IPJ Reşiţa, jud. Caraş-Severin împotriva încheierii penale pronunţată de Judecătoria Arad pe care o menţine. Respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai uşoară, formulată de inculpaţi. Definitivă”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Arad.
În urmă cu o săptămână, IPJ Arad a organizat o conferință de presă în care anunța prinderea celor trei hoți – doi arădeni cu domiciliul la 40 de kilometri distanță de Șiria și un cetățean albanez cu domiciliul în județul Maramureș – care au spart bancomatul din centrul comunei Șiria. Aceștia au fost depistați în parcarea unei benzinării de pe autostrada Arad-Nădlac, având intenția de a părăsi țara.
Doi dintre cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, aceștia fiind și arestați preventiv ulterior.
De ce doar doi au fost arestați preventiv? Pentru că s-a constatat că al treilea bărbat nu avea vreo legătură cu spargerea bancomatului și că, în fapt, ce de-al treilea suspect în acest caz nu a fost depistat.
În continuare, sunt efectuate cercetări pentru depistarea acestuia. Cei aproximativ 200.000 de lei pe care cei trei îi furase din bancomat nu au fost recuperați.
Citește și: VIDEO. Imaginile care au surprins explozia bancomatului din Şiria și furtul banilor
Citește și: Un albanez și doi arădeni, suspecții în cazul bancomatului spart la Șiria. Banii furați nu au fost găsiți
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.