Deputatul PNL, Glad Varga: „Programul «Femeia antreprenor» vine cu finanțări de până la 200.000 de lei pentru fiecare firmă înscrisă” (P)





Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreședintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism, susține că Programul „Femeia antreprenor” ar putea fi deschis începând cu data de 30 iulie. Înscrierile se vor putea face până pe 12 septembrie, finanțarea maximă acordată fiind de 200.000 de lei pentru fiecare firmă.
„Programul «Femeia Antreprenor» 2024, o inițiativă menită să sprijine femeile antreprenor din România, ar putea fi deschis începând cu data de 30 iulie 2024 și va rămâne deschis pentru aplicații timp de 45 de zile, conform declarațiilor ministrului Economiei, Ștefan Radu Oprea. Pentru a intra în program, firmele trebuie să creeze cel puțin două locuri de muncă full-time pe perioadă nedeterminată și să le mențină pentru cel puțin 12 luni de la acordarea finanțării”, susține Glad Varga. Grantul poate acoperi până la 95% din cheltuielile eligibile, inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare. De menționat că IMM-urile care desfășoară activități în cadrul unui incubator de afaceri recunoscut vor obține un punctaj suplimentar. „Proiectul de procedură și grila de punctaj pentru 2024 introduc câteva noutăți comparativ cu edițiile anterioare. Firmele care mențin locurile de muncă nou create pentru o perioadă de cel puțin 30 de luni vor primi punctaj suplimentar. De asemenea, se acordă puncte adiționale pentru activitățile desfășurate în incubatoarele de afaceri autorizate. Încurajez toate femeile antreprenor să profite de această oportunitate valoroasă de a obține finanțare pentru afacerile lor. Programul «Femeia Antreprenor» 2024 nu doar că oferă sprijin financiar, dar și promovează dezvoltarea sustenabilă a afacerilor prin crearea de locuri de muncă și inovație. Împreună putem contribui la consolidarea mediului de afaceri românesc. Mult succes tuturor aplicantelor!”, a încheiat parlamentarul arădean.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Cetatene, hai cu răspunsul🤣 Daca ai greșit, și așa e, spune-o, sau voi, ,,suveranistii" Piticului Pinocchio nu greșiți?
Nu, nu ai înțeles. Linkul pus de tine e al unui revânzător. Faptul că poți cumpăra un produs și de la ruși nu înseamnă (...)
Dacă nu se disjunge dosarul spre Falcă este pistol cu apă. Doamna nu a lucrat singură. Toată lumea știe ca era pușculița lui Falcă