Corvinul, victorie fantastică în Europa League! A zdrobit vicecampioana Ungariei chiar pe terenul acesteia





Corvinul a obținut o victorie fantastică în Europa League după ce a învins cu scorul de 4-0 pe terenul formației maghiar Paks. Sergiu Buș și Lupu, care a reușit un hatt-trick, au fost marcatorii celor patru goluri.
Fanii grupării hunedorene parcă trăiesc într-un vis. Echipa lor favorită le-a adus primul trofeu din istorie, performanță pe care nu au reușit-o nici măcar cei din generația lui Mircea Lucescu, Rednic, Andone, Klein, Mateuț sau Romică Gabor. Corvinul a trecut în Cupa României de CFR, de Voluntari sau de Oțelul în finală, iar după tragerea la sorți din Europa League mulți au fost cei circumspecți în legătură cu șansele de calificare după ce au văzut că adversară îi va fi vicecampioana Ungariei, Paks, echipă care a cucerit și Cupa Ungariei.
Pe teren, însă, echipa lui Florin Maxim a zburdat. Corvinul a marcat primul gol prin Sergiu Buș, care a punctat cu o execuție superbă în minutul 9. Apoi a apărut în scenă Lupu. A înscris până la pauză din centrarea lui Pârvulescu, apoi a mai înscris de două ori și în a doua repriză.
La „Corbi” a evoluat și Denis Hrezdac, fotbalistul împrumutat de UTA la Hunedoara. El s-a accidentat la gleznă în finalul partidei, atunci când a fost lovit de Szabo iar maghiarul a văzut cartonașul roșu. Roger, fost și el la UTA, a fost titular, iar olandezul Ubbink a intrat în finalul jocului.
Pe bancă a rămas Marius Chindriș și portarul Blaga, ambii de la Arad, la fel ca și Ionuț Pop, jucător crescut la grupa lui Dinu Maghici, cel care acum este și antrenor secund la Corvinul.
Returul are loc peste o săptămână la Hunedoara.
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.