vineri, 18 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    ANI: Dominic Fritz, în conflict de interese

    de - | 10 iulie 2024, 1:16 PM | Recomandările editorilor | Regional

    1

    Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, este în conflict de interese administrativ. Agenția Națională de Integritate (ANI) a stabilit că edilul a luat un împrumut de la o persoană fizică, iar apoi a semnat un act administrativ în folosul societății reprezentate de persoana respectivă.

    „Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentată de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese.

    Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019”, conform unui comunicat transmis de ANI, miercuri dimineața.

    În replică, Dominic Fritz transmite „că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte” și va contesta în instanță decizia ANI.

    „E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani”, precizează primarul.

    Fritz explică și tot circuitul actului administrativ care a dus la această acuzație: „Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgula, în CL”.

    „Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie – așa se finanțează campaniile electorale în România”, a explicat primarul.

    sursa: Gândul

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.