Viktor Orban, aflat în vizită la Kiev, i-a cerut lui Zelenski o încetare a focului favorabilă Rusiei





Premierul ungar Viktor Orban, aflat în prima sa vizită la Kiev de la începutul războiului, pe care o face în calitate de lider al ţării care a preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a promovat în timpul discuţiilor sale cu preşedintele Volodimir Zelenski ideea unei încetări imediate a focului, care figurează în toate „planurile de pace” pro-ruse, dar nu a insistat, totuşi, asupra acesteia, relatează Ukrainskaia Pravda, potrivit RFI România, care citează News.ro. Orban a subliniat, totuși, că nu se opune viziunii Ucrainei de a pune capăt războiului.
În declaraţiile de presă făcute după discuţiile bilaterale purtate marţi, liderul maghiar a recunoscut că i-a propus omologului său ucrainean o încetare imediată a focului pe linia de contact cu trupele ruse care există în prezent – ceea ce ar însemna ca Rusia să rămână cu teritoriile cucerite, inclusiv Crimeea, adică aproximativ o cincime din Ucraina.
Ucraina exclude o astfel de ipoteză, condiţia ei preliminară pentru negocieri de pace fiind retragerea trupelor ruse din toate teritoriile ocupate.
Orban a subliniat că nu se opune viziunii Ucrainei de a pune capăt războiului, dar o consideră prea laborioasă pentru a putea fi pusă în aplicare. „I-am spus domnului preşedinte că iniţiativele sale necesită mult timp, din cauza regulilor diplomaţiei internaţionale. Prin urmare, i-am cerut domnului preşedinte să se gândească dacă este posibil să facă ceva puţin diferit: să înceteze focul şi apoi să negocieze cu Rusia, deoarece o încetare a focului ar accelera ritmul acestor negocieri”, a declarat Viktor Orban.
Este demn de remarcat, scrie Ukrainskaia Pravda, faptul că preşedintele Zelenski a evitat să menţioneze acest subiect în discursul său, dar a subliniat că Ungaria a sprijinit iniţiativele de pace ale Kievului la summitul din Elveţia de luna trecută.
Pe de altă parte, în urma discuţiilor de la Kiev, Zelenski şi Orban au convenit să lucreze la un acord privind relaţiile bilaterale care să rezolve problemele existente între cele două ţări, în special chestiunea drepturilor minorităţii maghiare.
Comentariile portalului
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?
..aceste "absorbante"Libresse,ale primăriei....c.m.c.ă.c.a.t. și c.c.m.m....c.m..cm....c..nu vor dispărea niciodată,prin ele se cheltuie (...)
Deci vreo 7 mii abonati,plus bilete...stadionul v-a fi plin la orice meci.Ar trebui sa atacam play-off si o cupa europeana!sa nu mai auzim aia 150-200 de fraeri (...)