Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit în PTF Nădlac 2





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac 2 au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean român care a încercat să intre în ţară cu un autoturism estimat la valoarea de aproximativ 50.000 de euro, care era căutat de autorităţile din Germania.
În data de 30.06.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz S-Class, înmatriculat în Germania.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania.
Drept urmare, autovehiculul (în valoare estimată de aproximativ 50.000 de euro) a fost indisponibilizat, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)