IPJ și IȘJ Arad: „Împreună pentru o vacanță în siguranță”
Comunicat IPJ. În perioada 1 iulie – 31 august, la nivel național, se desfășoară campania inițiată de Direcția Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, «Împreună pentru o vacanță în siguranță».
Partenerii IPJ Arad – Biroul Siguranță Școlară, sunt Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, Agenția Națională Antidrog Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Consiliul Județean al Elevilor, Federația Națională a Părinților – filiala Arad.
Își vor aduce aportul polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și polițiștii de prevenire.
Campania își propune ca, prin întâlnirile ce vor fi organizate în perioada vacanței, în taberele școlare, în perioada de desfășurare a unor concursuri, spectacole etc, precum și în casele de tip familial și centrele de plasament, elevii, părinții și cadrele didactice, să fie informați cu privire situațiile vulnerabile în care pot ajunge tinerii. Totodată, părinții și cadrele didactice vor primi informații cu privire la modalitățile de a interveni și raportarea situațiilor cu potențial de vulnerabilizare a elevilor.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)