A mers la pescuit și a pierit în râul Mureș. Pompierii i-au scos cadavrul din apă, în zona podului Traian
Pompierii arădeni au scos vineri după masa, în jurul orei 17:00, un cadavru din râul Mureș, în zona podului Traian, în apropierea malului. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii i-au stabilit identitatea. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Arad. Se pare că acesta plecase vineri dimineața, în jurul orei 06:00, la pescuit, în zona podului Traian.
IPJ Arad a precizat că nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea unei fapte penale. Cel mai probabil este vorba despre un accident. Bărbatul ar fi căzut în apă și nu a mai putut ieși la mal.
„În urma cercetărilor efectuate a fost stabilită identitatea persoanei decedate. Este vorba de un bărbat de 69 de ani, din Arad. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea unei fapte penale”, a transmis IPJ Arad.
Citește și: Cadavru extras din Mureș în zona Podului Traian!


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)