Din diverse motive, mai mult sau mai puțin obiective, percepem inteligența artificială ca pe un bau-bau care amenință omenirea. Poate, influențați de multe filme imaginate și făcute de inteligențe cât se poate de naturale. La fel de naturale ca și dorința de glorie, de câștig și de spectaculos (sau de senzațional, dacă sună mai „jurnalistic”, dat fiind că și presa are partea ei de vină). Altfel de ce și-ar imagina scenariștii sau regizorii de film astfel de povești de groază, cu mașini inventate de om, capabile nu doar să-și depășească „maeștri”, dar și să-i devoreze, în unele filme, la propriu?

Cât înțelegem din ce înseamnă inteligența artificială este o altă discuție. Nu am intenția să mă aventurez într-un univers tehnico-informatic, aproape la fel de necunoscut mie ca și viața de după viață. Prin urmare, înainte de a trece mai departe, voi spune că înțeleg inteligența artificială ca pe un motor de căutare (pe lângă care „fratele Google” este o cărticică de colorat), din care roboții specializați în diferite domenii își extrag datele necesare rezolvării unei „teme de casă” trasate de „domn’ profesor”.

Poate sunt ignorant, dar nu-mi pot imagina că într-un viitor cât de cât previzibil vom conviețui împreună cu inteligențe artificiale cu care sunt mobilați roboții de bucătărie sau de „mentenanță” a casei (că acum nu se mai spune întreținere), de roboți bucătari, consultanți financiari sau meditatori pentru copii. Îmi este aproape imposibil să-mi imaginez că vom trăi alături de astfel de roboți „de companie”, dar și că „motorul de căutare” s-a putea cândva întoarce împotriva „profesorului”.

Este adevărat că se vorbește tot mai mult despre teoria minții, ca formă avansată a inteligenței artificiale, ba chiar și despre o formă de conștiință a acestei „baze de date”, dotată cu emoții și capacitatea de a lua decizii „în cunoștință de cauză” cum s-ar spune. Poate aici este și unul dintre principalele izvoare ale imaginației celor ce prezic un viitor război dintre om (inteligența naturală) și mașina creată de el (inteligența artificială).

Fără vreo dovadă, recunosc, totuși, că-mi este greu să cred că vreo „bază de date” va putea simți vreodată ce înseamnă dorul. Poate va găsi vreo traducere a acestui cuvânt, deocamdată intraductibil, dar niciodată nu va putea simți cu adevărat dorul.

Mă îndoiesc, tot fără să am dovezi, că va simți cu adevărat ce înseamnă iubirea sau indiferența, deși, dacă bine am înțeles, mașinăriile astea pot scrie chiar și poezie. Așa o fi, deși n-am auzit ca vreun critic literar să fi făcut încadrarea produsului în „genul poezie”. Poate nu sunt altceva decât niște versificații fără valoare.

Sincer, nu cred că o poezie scrisă de inteligența artificială ar putea transmite vreo emoție, nici măcar apropiată de ceea ce transmit geniile naturale Eminescu, Nichita, Esenin și nu doar ei.

Nu cred nici în relația prea apropiată dintre inteligența artificială și umor.

• A fost creat robotul care face glume şi analizează reacţia interlocutorului

Va putea imita marii actori de comedie sau va crea ceva din „amestecul” acestora, va scoate cumva din baza date niște replici oarecum hazlii, dar niciodată nu va putea genera umor bun și original. Îmi asum riscul de a spune că inteligența artificială nu va putea fi vreodată Caragiale sau Eugen Ionescu.

Este adevărat că celebrul consilier Ion al fostului premier Ciucă a stârnit zâmbete încă de la prezentare, dar nu pentru că a avut umor, ci pentru imbecilitatea situației. A fost dovada că, încăpută pe mâinile guvernanților noștri, orice realizare a omenirii poate da rateuri. Și asta, chiar dacă avem echipe de tineri dotați și foarte bine pregătiți pentru vârsta lor, câștigători de competiții internaționale de prestigiu. Delta Force din Arad este doar un exemplu (dar ce exemplu!).

Prin urmare, nu-i cazul să exagerăm cu inteligența naturală când o comparăm cu cea artificială, mai ales când este vorba despre membri ai guvernului nostru – cel care a coordonat întreaga afacere cu „consilierul Ion al lui Ciucă” este actualul candidat al PNL la Primăria Generală a Capitalei, Sebastian Burduja.

Povestea acestui „consilier” aduce firesc în discuție problema relației dintre inteligența artificială și prostie, nemernicie sau șmecheria decizională la nivel politic. Cu hoția este într-o relație excelentă, după cum a dovedit-o chiar inteligența artificială a lui Ciucă, acuzată de furt, mă rog, plagiat, care tot furt este. Despre inteligența naturală și cinstea fostului premier nu am date, dincolo de teza de doctorat…

• Guvernul și-a luat robot. Îl cheamă Ion și este consilierul lui Ciucă

Normal, ea, săraca inteligență artificială a lui Ciucă n-a avut nicio vină. Așa a fost „născută”, probabil cu banii puțini rămași după licitație și toate celelalte „cheltuieli”.

N-aș vrea să se creadă că aș fi dușman al inteligenței artificiale. Nu sunt. Dimpotrivă, am convingerea că este un mare ajutor pentru om. Mai mult, cred că trebuie investit masiv în inteligența artificială, inclusiv în România. Sunt convins că oricât de mari ar fi investițiile în acest domeniu, câștigurile vor fi mult mai mari. Cu precizarea că investițiile nu trebuie să fie coordonate cumva de oameni politici de la noi, dacă nu vrem să avem parte doar de „Ioni a lui Ciucă”.

Ar merita, bunăoară, investit în inteligență artificială-politicieni.

Căreia să-i punem la dispoziție o bază de date corespunzătoare din care să lipsească minciuna, furtul, încăpățânarea, șmecheria, înclinația spre ilegalități. Și rondurile.

O inteligență artificială care să facă din politicianul român un om competent, comunicativ, sincer, conștient de limitele sale (vă spuneam mai sus că și inteligența asta făcută, nu născută, are limitele ei), cu simț al realității dar și al răspunderii, care să acționeze conform cerințelor comunității, nu comenzilor de partid. Și așa mai departe.

Dacă pe căi naturale nu putem genera astfel de oameni, de ce nu i-am genera artificial? Nici nu încerc să-mi imaginez cum ar arăta țara asta cu primari și șefi de consilii județene, cu consilieri locali și cu parlamentari inteligenți artificial, nu așa naturali ca acum. Miniștrii s-ar alege tot dintre acești roboți, așa că am scăpa de personaje ca Daea, Burduja, Grindeanu și alții de aceeași teapă. La fel și prefecții, deși n-ar mai fi nevoie de ei, la fel ca de viceprimari sau vicepreședinți.

Sigur, în următoarea etapă am putea încerca ințeligența artificială-polițiști, funcționari în instituțiile de control ale statului, magistrați etc. Asta, desigur, dacă primul grup de inteligență artificială nu ar rezolva problema libertății de acțiune și competența, ambele atât de naturale în prezent.

Cu siguranță s-ar găsi o „Delta Force” care să facă prototipul inteligenței artificiale-politician, dar și destui investitori care să finanțeze toată producția. Ar fi, probabil, cea mai bună alegere de la Cuza încoace. Ar fi și mai ieftin, că am scăpa de alegeri, la care orcicum nu ne prea înghesuim, dar și de salarii și pensii speciale.

Numai să nu câștige licitația „părinții” lui „Ion al lui Ciucă”, în frunte cu Burduja, că ar ieși o combinație artificială între cine știe ce șoșoci, vangheli, mazări și alți naturali.