O afacere de viitor de domeniul trecutului
De prin 2008 – 2009 au apărut, ca ciupercile după o ploaie torențială de vară, și păreau că vor lua cu asalt Aradul. Nu erau nu știu ce, în comparație cu alte orașe, nu promiteau că vor transforma orașul nostru într-un ditamai Times Square, dar erau acceptabile. Ecranele cu LED de dimensiuni mici și medii, căci despre astea vorbim, au animat Aradul nocturn (și nu numai) de pe un bloc din zona UTA, unul în piața Gării, unul în piața Spitalului și, unul mai mare, pe Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Ba mai mult, au apărut și în tramvaie. Scopul lor? Reclame, bineînțeles. Ce altceva? Doar n-o să difuzeze filme cu Chuck Norris sau emisiuni cu PoveȘtiri Adevărate!
Apoi a venit criza economică globală și le-a șters cu radiera mai ceva ca Pronto praful, înainte să ajungă să se prăfuiască. A mai rezistat cât a mai rezistat cel de la Teatru, dar în cele din urmă s-a scos și ăla din priză. Poate se mai găsesc vreo două prin tramvaiele mai șmechere, care evadează din depou uite-așa subtil.
Mai țineți minte precursorul acestora din Arad? De fapt, încă mai există. Ecranul ăla lunguieț din zona Podgoria care rula din dreapta înspre stânga niște texte cu litere roșii… rulează și astăzi, asta când nu dă semne de Alzheimer, transmițându-ne niște semne obscene în limbaj informatic. Pe vremea aia când a apărut, înainte de 2000, era ceva WOW, frate! Aparatura, nu înjurătura aia.
În fine… nu vreau să sune lacrimogen, la urma urmei e vorba de niște ecrane amărâte cu reclame video și business-ul unor oameni și firme care și-au scos – sau nu – investiția.
Însă ar fi fain să avem un Arad modern – cu condiția să nu fie în detrimentul clădirilor istorice – în care astfel de ecrane ar putea nu numai să animeze orașul (suntem conștienți că nu foarte multă lume se uită la reclame, dacă nu chiar extrem de puțină), ci și să sugereze o economie vie… desigur, într-un mod artificial. Dar uneori sunt faine și artificiile.
Plus că ecranele astea ar putea fi folosite în scop turistic: locuri de vizitat, evenimente de urmărit, pe lângă informații utile de tot felul. Banale, dar utile: ora exactă, starea vremii și prognoza meteo, numărătoare inversă până la sfârșitul lumii… etc.
Sau… chiar e de domeniul trecutului „afacerea”?
Comentariile portalului
Ce legătură are comentariul acesta cu pamfletul? Câtă înverșunare...
În Arad arhitectura de bună calitate este astăzi o ”instituție” anulată prin eșuarea scopului și din cauza „riscului ridicat” de NEREALIZARE!! - Cum am ajuns să fim (...)
De acod cu Dd parcarile supraterane sunt mai ieftine,usor de intretinut si construit mai ales in zone cu cladiri vechi. Faraonul Falca nu a vrut niciodata sa construiasca parcari (...)