Autospecială de pompieri aflată în misiune, implicată într-un accident în județul Timiș. Salvatorii au fost răniți
O autospecială a pompierilor care se aflau în misiune a ajuns într-un șanț sâmbătă după-amiază, din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate, relatează opiniatimisoarei.ro.
Accidentul a avut loc pe o strada din Recaș. Din spusele martorilor, autospeciala în care se aflau 6 pompieri voluntari se deplasa la un incendiu de vegetație, iar într-o intersecție, un șofer nu a acordat prioritate de trecere și a izbit autospeciala salvatorilor.
În urma impactului, autospeciala pompierilor a fost proiectată în șanț și s-a izbit de un cap de pod. Cei 6 pompieri au fost răniți, la fața locului deplasându-se elicopterul SMURD cu un echipaj medical pentru a îi transporta la spital.
Polițiștii au întocmit dosar penal șoferului autoturismului.
sursa: Opiniatimisoarei.ro.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)