Poşta Română: „A început distribuirea pensiilor pentru luna mai”





Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor de Paşte, suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor fiind de peste 9,3 miliarde de lei, a anunţat, sâmbătă, operatorul poştal naţional.
„Printr-un efort conjugat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Finanţelor, Casei Naţionale de Pensii, cât şi al partenerilor noştri din domeniul bancar, pensiile aferente lunii mai vor fi distribuite în avans de către poştaşi, începând de astăzi. Ne dorim să le putem aduce această mulţumire clienţilor noştri, pensionari, de a avea pensiile cât mai devreme, ca să se poată bucura, aşa cum este normal, de sărbătorile de Paşte în linişte, alături de familie şi cei dragi”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.
Sursa: Agerpres.ro.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este