Proiectul „Copii suntem toți” a atras 70 de participanți cu CES și dizabilități
La Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” din Arad a fost, miercuri, o atmosferă specială, cu multe emoții, trăiri și mult curaj din partea elevilor participanți la evenimentul „Copii suntem toți”, un proiect educational național structurat pe trei secțiuni.
„Am avut oaspeți de seamă din mai multe școli și licee arădene și prin transpunerea elevilor în competiția sportivă s-a reușit integrarea și adaptarea copiilor cu cerințe educaționale speciale și a copiilor cu dizabilități la un mediu școlar sportiv necesar obținerii nevoii de mișcare. După desfășurarea celor cinci probe de concurs toți concurenții au fost clasificați pe baza grilelor de punctaj fiind recompesati cu premiul I, II și III.
La festivitatea de deschidere și premiere, toți copiii au fost recompensați cu premii și ne-am bucurat de prezența prof. Tanchis Adrian (reprezentant CJRAE), prof. Zagorka Milencovici (inspector școlar pentru învățământ special), prof. Lucian Rodica (inspector școlar pentru Educație Fizică), prof. Frățilă Flavia (director Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad) și prof. Stoica Flavius (coordonator și inițiator proiect). Felicitări tuturor membrilor comisiei care au contribuit la dezvoltarea proiectului și tuturor profesorilor participanti la această competiție. Mulțumiri și sponsorului competitiei Profi Arad”, ne-au transmis organizatorii.
Citește și: Prima ediție a proiectului „Copii suntem toți”
Comentariile portalului
Dar a cui este firma executanta:)))) Sa fim serioși...
Botoxatule ești cel mai josnic om!
Așteptăm cu interes tăierrea panglicii la capela cimitirului Gai. Chiar merită văzut ce a fost în stare să facă Primăria Arad pe post de capelă: (...)