Cornel Udrea, cunoscutul umorist, dramaturg și jurnalist radio, a murit la vârsta de 77 ani





Anunțul a fost făcut de Radio Cluj, post la care acesta a lucrat. Acesta a murit în noaptea de 10 spre 11 aprilie, notează monitorulcj.ro
Cornel Udrea a absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj, promoția 1964. Și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care a absolvit-o în anul 1969. La un an de la terminarea facultății, lucrează ca redactor la Radio Cluj. Vreme de mai multe decenii, Cornel Udrea s-a identificat cu mai multe emisiuni emblematice pentru Radio Cluj, care a anunțat decesul în această dimineață. Amintim doar „Umorul de la A la Z” și „Radioduminica”. De asemenea, a realizat transmisiuni sportive și zeci de spectacole cu public.
Scriitorul Cornel Udrea a debutat în editorial în 1972, cu un volum de poezii, „Iasomia”
Volumul „Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi”, apărut în 1979, de atunci în nu mai puțin de 16 ediții. În urmă cu două săptămâni, în 20 martie, Radio Cluj a găzduit un eveniment aniversar, la împlinirea a 70 de ani de existență, conceput de către Cornel Udrea.
Citește și: Un bărbat de 74 de ani a decedat în urma accidentului de la Radna
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este