Un camion a intrat în parapet la coborârea de pe A1
Incident în trafic, în această dimineață, la ora 10. La coborârea de pe autostrada A1 (sensul Timișoara – Nădlac), în zona aeroportului, un camion a intrat în parapet.
La fața locului s-au deplasat pompierii ISU și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Potrivit SAJ, șoferul este singura victimă, blocată în camion, dar conștientă. De asemenea, echipajul de Ambulanță aflat la fața locului anunță că șoferul refuză transportul la spital, nefiind rănit grav.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)