Licitația pentru lotul doi din drumul expres Arad – Oradea a fost lansată





În timp ce licitațiile pentru realizarea tronsoanelor aferente lotului 1 și 3 din drumul expres Arad-Oradea au fost lansate în urmă cu o lună (23 februarie, iar termenul limită de depunere a ofertelor este 11 Aprilie), licitația pentru cel de-al doilea tronson a fost lansată la sfârșitul acestei săptămâni, vineri.
Tronsonul de aproape 40 de kilometri este cuprins între Chișineu-Criș (AR) și Salonta (BH), iar în cadrul aceleiași licitații se află și un drum de 10 km care va face legătura între România și Ungaria. Termenul limită în care firmele vor putea să depună ofertele pentru realizarea lotului este 9 Mai anul acesta.
Drumul expres Arad-Oradea se va racorda și la rețeaua ungară de drumuri expres, care face legătura între Bekescsaba și Budapesta.
Așa cum Special Arad a mai scris drumul va avea 12o de kilometri, va uni întreg vestul țării, făcând legătura cu cele două autostrăzi, Arad-Timișoara, respectiv Autostrada Transilvaniei, dar și cu drumul expres M44 din Ungaria. Acesta va începe de la Varianta de Ocolire Arad la nivel de autostradă, în nodul rutier existent pe DN7, va ocoli municipiul prin nord-vest, apoi va continua în apropierea drumului național 79 (Arad-Oradea).
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)