Rednic: „La pauză au fost vreo două incidente urâte, care nu trebuie să se întâmple în vestiar”
Mircea Rednic a părut furios după victoria senzațională pe care UTA a reușit-o cu FC Voluntari. A fost un meci care l-a consumat foarte mult din punct de vedere nervos pe „Puriu” iar acesta a răbufnit la flashinterviu.
„Să fii condus, să revii și să reușești să câștigi acest meci… Patru goluri reușite de jucătorii care au intrat. Mă bucur, asta vreau să facă. Au demonstrat că pot să mă bazez pe ei. Am luat cele 3 puncte, foarte importante. Mergem înainte. Mi-era puțin teamă după ce am ratat play-off-ul, dar jucătorii au reacționat foarte bine.
La pauză au fost vreo două incidente urâte, care nu trebuie să se întâmple în vestiar. Iert, dar nu uit. Din discuțiile pe care le-am avut cu doi jucători, ceilalți au reacționat bine. Le cer răbdare suporterilor că m-am săturat de câte sfaturi şi câte indicaţii daţi.
Toţi sunteţi Mourinho. Haide, Mourinho, găseşte-ţi echipă şi poate mă lasă şi pe mine lumea în pace. Că s-ar putea să îmi pierd eu răbdarea şi s-ar putea să nu fie bine. Păcat de tot ce s-a întâmplat aici”, a spus Mircea Rednic.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)