79 de intervenții pentru paramedicii SMURD, la sfârșitul săptămânii trecute





La sfârșitul săptămânii trecute, la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 82 de misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunității și a bunurilor acestora. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 79 solicitări.
Totodată, pompierii au intervenit și pentru stingerea a trei incendii, dintre care două au fost înregistrate la coșurile de fum ale unor case din localitățile Gurahonț și Chereluș, iar al treilea la un autoturism din municipiul Arad. Incendiile au fost stinse prompt de către pompierii militari arădeni, în urma acestora rezultând strict pagube materiale.
Potrivit ISU Arad „o mare parte din incendiile care se produc în sezonul rece la gospodării sunt cauzate de utilizarea coșurilor de fum defecte sau necurățate, respectiv de utilizarea mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate”.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente negative în perioada sezonului rece, pompierii arădeni recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor:
❗Verificarea mijloacelor şi instalaţiilor de încălzire, a instalaţiilor de alimentare cu gaze naturale şi a coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor de către personal autorizat;
❗Interzicerea utilizării reşourilor, radiatoarelor, sobelor metalice sau de teracotă dacă sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
❗Interzicerea utilizării instalaţiilor electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
❗Reparaţiile la instalaţiile electrice trebuie executate doar de personal autorizat.
Citește și: 237 de elemente de muniție au fost distruse prin explozie în poligonul MapN din Tauț
Comentariile portalului
ADN pe clanta ambasadei Frantei !
... doar așa, depinde de întâmplare, ne-am zis noi în liniștea noastră, prinsă în vârtejul politicii. Să ne dăm deștepți, având în vedere (...)
Daca sunt idei de hazna, cum sa le zic?🤣