Imagini de coșmar pe un fond de vânătoare aflat și pe teritoriul Aradului





Imagini de coșmar surprinse pe un fond de vânătoare din Timiș, unde au fost găsite zeci de căprioare moarte, dar și cadavre de iepuri și vulpi.
Administratorii vorbesc de un adevărat dezastru cinegetic pe fondul de vânătoare de la Gelu, aflat pe teritoriul a două județe: Timiș și Arad.
Au fost alertate autoritățile și se fac cercetări pe o suprafață uriașă.
Din primele verificări, se pare că animalele au căzut victime capcanelor cu otravă puse de agricultori pentru combaterea rozătoarelor.
Administratorii fondului de vanatoare sunt convinși că numărul cadavrelor va crește însemnat în orele și zilele care urmează. Până miercuri la orele prânzului, adunaseră deja 30 de căprioare moarte.
„Fondul de vanatoare este Gelu, care administrativ tine de Secusigiu din Arad. 30 de caprioare sunt putine. Eu zic ca minim 50 gasim astazi. Noi banuim…am si gasit peleti pusi pentru soareci, doar ca distrubuirea lor a fost neconforma, nu in galerii, cum prevede legislatia.
Acum suntem cu Garda de Mediu, Serviciul Criminalistic, adunam crotalieni, pentru recoltarea de probe, sa trimitem la Bucuresti pentru examenul toxicologic. Ca si suprafata, eu zic ca sunt vreo 1000 de hectare, iar terenurile sunt pe diversi proprietari. S-au luat coordonate si maine o sa se verifice la Registrul Agricol, sa vedem cine le cultiva.
Momentan am mai gasit o vulpe si 3 iepuri„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Cristian Andrasiu, director Fondul cinegetic Gelu.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)