Un român cu o formă rară de cancer obține în justiție tratament gratuit. Medicamentul costă 4.500 de euro flaconul
Un pacient bolnav de o formă rară de cancer a obținut la Curtea de Apel Alba Iulia tratamentul gratuit cu un medicament foarte scump, pe care nu și-l poate permite.
Bărbatul care a solicitat compensarea medicamentului a susținut că un flacon costă 22.427,86 lei (aproximativ 4.500 de euro), în funcţie de concentrație, sumă pe care nu are cum să o asigure din veniturile proprii.
Pacientul a dat în judecată Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale și a solicitat obligarea pârâţilor, prin ordonanță președințială, la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului Alectinib (denumire comercială Alecensa), până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond.
Bărbatul suferă de o formă rară de cancer denumită liposarcom mixoid.
Potrivit literaturii de specialitate, liposarcomul este un cancer rar care se formează în celulele care stochează grăsimea în organism, de obicei în brațe și picioare. Aceste tumori cresc lent și se pot răspândi în alte părți ale corpului. Pacienții cu acest tip de cancer au, în general, un prognostic bun. Supraviețuirea globală a fost de 72% după 10 ani.
sursa: Știri pe surse

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)