UAV: „Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în primele 30 de universități din țară”
Comunicat UAV.
Clasamentul Webometrics, dat publicității la finele lunii ianuarie, indică o mai bună plasare a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad în topul mondial, european și național, față de anii precedenți. Clasamentul realizat de către Cybermetrics Lab, un grup de cercetare din cadrul Consiliului Superior pentru Cercetări Ştiinţifice din Spania, a inclus peste 30.000 universități din 200 de țări.
UAV ocupă locul 3368 (din 31.000 universități) la nivel mondial, locul 1075 la nivel continental și locul 27 la nivel național din cele 102 universități cuprinse în ranking.
Indicatorii luați în calcul au fost: 50 % – vizibilitatea, adică numărul total de linkuri externe pe care domeniul web al universităţii le primeşte de la terţe părţi; 10 % – transparența , ceea ce cuantifică numărul total de citări și 40 % – excelenţa, ceea ce reprezintă calitatea articolelor ştiinţifice publicate în reviste internaţionale cu impact ridicat, aflate în primele 10 % cele mai citate într-un anumit domeniu.
„Este un clasament care reflectă vizibilitatea universităților în spațiul cercetării și al lumii academice mondiale. Ne bucură ascensiunea universității noastre care certifică rezultatele muncii de cercetare și confirmă implicarea întregului corp academic în dezvoltarea instituțională. A fost o muncă de echipă care merită întreaga apreciere și care ne obligă să ne continuăm parcursul evolutiv” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Comentariile portalului
Insanatosire grabnica !
S-a defectat din cauză că nu fost inaugurat!Tot grupul marii famiglii PDL-PSD,obligatoriu trebuiau să asiste la inaugurarea electorală a closetului.Placa din alamă, fanfara de la Ferneziu,nelipsita (...)
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)