Aproape 50.000 de euro achită CTP Arad pentru reparația unui autobuz electric implicat, în decembrie, într-un accident rutier





CTP Arad trebuie să achite aproape 50.000 euro pe reparația unui autobuz electric din seria celor noi achiziționate de Primărie, întrucât șoferului care îl conducea i s-a făcut rău la volan și a făcut accident. Incidentul s-a petrecut la sfârșitul anului trecut.
Autobuzul în cauză este unul din cele 10 pe care le-a achiziționat Primăria Arad în cadrul proiectului pe fonduri europene care vizează amenajarea traseului de transport în comun dintre UTA și str. Ștefan cel Mare (acel proiect în care este inclusă și construirea noului pod peste Mureș, ca o prelungire a străzii Andrei Șaguna).
La sfârșitul anului trecut, șoferul care conducea unul dintre autobuze a început să se simtă rău, și-a pierdut cunoștința la volan, a ieșit din decor și a lovit un stâlp de curent. Autobuzul a fost serios avariat în partea din față.
Din fericire, șoferul este acum bine. Starea de rău ar fi avut de a face cu un diabet nedepistat până atunci, la momentul în care conducea declanșându-se o criză. Bărbatul a fost în concediu medical timp de o lună, iar acum a revenit în activitate.
Firmă agreată pentru reparația unui autobuz electric
Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Arad a declarat pentru Special Arad că noile autobuze nu au probleme, există garanție pentru toate, producătorul ocupându-se cu mentenanța, însă acest tip de avarie nu este inclusă în garanție.
„Din păcate, astfel de incidente nu sunt acoperite pentru reparații din garanție. Producătorul face micile reparații, dar acest accident a fost mai serios și nu am putut face noi reparațiile întrucât suntem în curs de autorizare pentru autobuzele electrice, astfel că am căutat o firmă care să fie agreată, să nu se piardă garanția la autobuzul acesta”, a spus directorul Claudiu Godja.
Achiziția directă, lansată de CTP Arad pe SEAP în 23.01.2024, pentru a realiza această reparație se ridică la suma de 247.606 lei (49.752 euro). Din anunț aflăm și că autobuzul este modelul M3 Temsa Avenue Electron. Firma desemnată să îl repare este Maschinentehnich Impex S.R.L din Timișoara.
Cele 10 autobuze electrice noi au fost achiziționate din Turcia și au durata estimată de funcţionare de 15 ani.
Citește și: La Arad, au intrat în circulație toate cele 10 autobuze electrice noi produse în Turcia · Special Arad
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)