Fost polițist din vestul țării, reținut pentru trafic de droguri de mare risc
Vladimir Pustan jr., fiul de pastor arestat pentru trafic cu substanţe interzise, a fost poliţist vreme de 5 ani, întâi la Poliţia Bucureşti, iar din 2018 la Beiuş. El şi-a dat demisia din Poliţie în 2019.
Vladimir Pustan jr. este absolvent al Şcolii de agenţi de poliţie Septimiu Mureşan din Cluj, iar în 2015 a fost repartizat, ca agent de poliţie, la Secţia 1 de Poliţie din Bucureşti, unde a rămas până în 2017, când s-a întors la Beiuş, ca poliţist de proximitate.
Nu a rămas, însă, mult, căci în 2019 şi-a dat demisia, nemulţumit de salariul de agent.
De atunci lucrează la Fundaţia „Cireşarii” (înfiinţată de tatăl său), ca operator media şi vlogger, cei doi având şi canal propriu de YouTube, denumit „Medievalii”, pe care, în anii trecuţi, apăreau inclusiv emisiuni de tip pamflet sau satiră, în care Pustan şi fiul dezbăteau subiecte de interes naţional şi internaţional.
La unele dintre aceste videouri erau publicate şi datele conturilor bancare ale lui Vladimir Pustan jr., unde fanii puteau să vireze sume de bani.
În 2020, Vladimir Pustan jr. a cochetat cu politica. S-a înscris în Partidul Mişcarea Populară, formaţiune din partea căreia a candidat atât pentru funcția de consilier local în Beiuș, cât și pentru o funcție de consilier județean, dar nu le-a obținut pe niciuna dintre ele.
Acum, el a ajuns după gratii, fiind arestat preventiv pentru câte 30 zile, la solicitarea procurorilor DIICOT Oradea, care îl acuză de trafic cu substanţe interzise.
După cum BIHOREANUL a relatat deja, bărbatul de 31 ani a fost arestat alături de alţi doi tineri, Ionel Gug, 25 ani, din comuna Finiş, şi Bogdan Sabău, 25 ani, din Beiuş. Cei din urmă sunt anchetaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, iar Pustan jr. e inculpat pentru operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
sursa: ebihoreanul


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)