Accident mortal pe DN 1 în această după amiază! Victima avea 48 de ani
Un accident grav s-a petrecut sâmbătă după amiaza pe DN1, la ieșire din Gilău spre Huedin, fiind implicate două mașini, dintre care una cu numere de Bihor.
În urma impactului, mașina acestuia a ajuns în șanț, iar el a rămas încarcerat. În ciuda eforturilor echipajelor ISU și medicale, bărbatul nu a putut fi salvat, scrie ebihoreanul.ro.
Alți doi bărbați, printre care și un bihorean în vârstă de 53 de ani, care conducea cealaltă mașină implicată în accident, au fost transportați la spital.
„Conform primelor evaluări, aceștia erau în stare de conștiență și erau cooperanți”, a precizat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.
Polițiștii clujeni au tras primele concluzii în privința dinamicii accidentului, constatând că autoturismul cu numere de Cluj a intrat pe contrasens și l-a izbit pe cel cu numere de Bihor. Mai mult, aceștia au aflat că bărbatul care și-a pierdut viața urcase la volan fără a avea permis de conducere.
„Din cercetările preliminare de la locul accidentului s-a constatat că un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din județul Cluj, în direcția orașului Huedin ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Bihor. Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului de 48 de ani. S-a constatat faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul celuilalt autoturism alături de un pasager de 43 de ani au fost transportați la spital. Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat rezultat negativ”, a transmis IPJ Cluj, conform ebihoreanul.ro.
Citește și:
Comentariile portalului
Bun articol, felicitări. Din păcate cred că autoritățile nu vor mișca un deget, pentru că și statul degeaba crează oboseală. Pt "Ioi da vai", nu fii (...)
Leneșul dă la Coitroceni tocmai a promulgat o lege prin care este legalizată evaziunea fiscală, iar voi vă legați de niște contrabandiști de țigări!? Țara (...)
Buna ziua, sunt interesată de un curs de Master in Biologie, am intrat pe site însă nu văd opțiuni de master… ce îmi puteți spune? Se da (...)