Meteo. Vin temperaturi de primăvară
Vin temperaturi de primăvară după valul de ger cumplit. Vremea se încălzește neobișnuit, iar în regiunile sud-estice maximele vor ajunge la 11 grade Celsius. Chiar dacă vor fi ușoare variații termice la mijlocul acestei săptămâni, temperaturile vor fi pozitive în aproape toată țara.
În noaptea de luni spre marți, vremea se schimbă din nou. Sunt așteptate ninsori în nordul, vestul și centrul țării, în timp ce în sud și est vor fi, local, precipitații mixte și polei.
În săptămâna 22-29 ianuarie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar și ușor deficitare în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Luni, 15 ianuarie, în ţară, regimul termic va fi în general peste ceea ce ar fi normal la mijlocul lunii ianuarie. În regiunile intracarpatice cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii mixte ziua şi predominant sub formã de ninsoare noaptea.
În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii cu precãdere în a doua parte a intervalului, mixte local în Moldova şi în zonele deluroase din restul teritoriului şi predominant sub formã de ploaie în zona joasã din Oltenia şi pe arii restrânse în Muntenia şi Dobrogea. Pe alocuri se va forma polei.
sursa: Adevărul


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)