Incendiu la o casă din satul Dulcele, aparținător de Gurahonț





ISU informează că duminică dimineață, în jurul orei 05:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Dulcele.
Pentru misiune au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gurahonț, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, la nivelul podului și acoperișului casei, pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință.
Incendiul a fost localizat și lichidat prompt de către pompieri, limitând pagubele materiale. Au ars aproximativ 90 de metri pătrați din acoperiș și aproximativ 4 tone de cereale, care erau depozitate în podul casei.
Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic, generat de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)