O casă a fost incendiată în comuna Bata. Pompierii, chemați să stingă focul





O casă a fost incendiată, joi seara, în satul Bacău de Mijloc, comuna Bata. Două camere ale locuinței au fost mistuite de flăcări, acestea extinzându-se și la acoperișul imobilului. Pompierii au stins rapid incendiul, limitând astfel pagubele materiale. Din fericire nu s-au înregistrat victime. În urma cercetărilor efectuate a reieșit că focul ar fi fost pus. Cazul a rămas în atenția Poliției.
„În 4 ianuarie 2024, în jurul orei 22:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din satul Bacău de Mijloc, comuna Bata. Pentru misiune au intervenit pompierii militari din cadrul Secției Bârzava si ai Gărzii de Intervenție Birchiș cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Bata.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată în două încăperi ale casei, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, propagat la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 35 de metri pătrați, cu posibilitate de extindere la întreaga locuință. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat și lichidat prompt, limitând astfel pagubele materiale. Din fericire nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind flacăra, prin folosirea cu intenție a sursei de aprindere în vederea generării incendiului”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Citește și: Incendiu la Șofronea. Pompierii intervin cu două autospeciale
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)