Peste 15 tone de deșeuri (haine second-hand), oprite la vama Borș





Comunicat Poliția de Frontieră. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor nu au permis intrarea în ţară unui automarfar încărcat cu peste 15 tone de deșeuri.
Şoferul nu a putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijlocului de transport şi a încărcăturii.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar conduse de un cetățean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, haine second–hand, de la o societate comercială din Olanda pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 15.160 kg de deșeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este