Primul deces după ce peretele internatului liceului din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit. Cui aparține clădirea
Cel de-al patrulea elev scos de sub dărâmături, după ce peretele internatului liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit, a murit. Din primele informații se pare că este vorba despre un elev. Acesta a fost scos în stop cardio-respirator și, în ciuda manevrelor făcute de medici pe parcursul a zeci de minute, acesta nu a mai putut fi salvat.
Potrivit IGSU, este vorba despre a patra victimă, un băiat, care a fost scoasă de sub dărâmături. Inițial, salvatorii au anunțat că în timpul misiunii de salvare au vorbit cu victima. Ulterior, când a fost extrasă, victima era inconștientă, a explicat IGSU. Au fost făcute manevre de resuscitare la fața locului.
Bilanț final arată astfel: 1 victimă decedată, 1 victimă cu traumatisme severe, intubată, 2 victime conștiente, diverse traumatisme.
Apar noi amănunte în cazul prăbușirii peretului internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc, acolo unde patru elevi sub 18 ani au fost prinsși sub dărâmături.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Primăriei Odorheiu Secuiesc, care a vorbit în direct la România TV, o posibilă cauză a nenorocirii ar fi faptul că în zona respectivă de săptămâni bune se fac lucrări la rețeaua de canalizare a municipiului. Nu este exclus că în peretele care s-a prăbușit să fi fost infiltrații de apă.
Clădirea care s-a prăbuşit parţial, luni seară, la Odorheiu Secuiesc aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie. În partea din imobil care s-a prăbuşit erau camere în care erau cazaţi elevii care stau la internat.
sursa: Știri pe surse


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)