Accident între o mașină, un microbuz și un autocar cu 52 persoane, lângă Timișoara





Un grav accident rutier a avut loc în comuna Remetea Mare, județul Timiș, în jurul orei 19. S-au izbit un microbuz de transport marfă, în care se afla doar conducătorul, un autocar care transporta 52 persoane și un autoturism în care se aflau două persoane.
A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și la fața locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic și o autospecială pentru transport personal și victime multiple. La fața locului sunt alocate trei ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic, potrivit debanat.ro.
Din primele informații, sunt trei victime, două din autoturism, prezentând politraumatisme și o alta din autocar. Toate cele trei victime sunt transportate la spital, în stare conștientă și cooperantă.
Comentariile portalului
Încă o dată, eu vă mulțumesc pe tru comentsriu. Vă msi aștept. Dacă aș fi în locul dvs. aș vota. Experiența celor mulți ani petrecuți " (...)
Mulțumesc pentru răspuns. Apreciez. Poate după toată nebunia aceasta putem sa ne așezăm ca națiune și sa învățăm sa ne ascultam unii pe alț (...)
Domnule Marginean, sunt foarte frumoase intentiile D-voastre, si afirmati ca nu spuneti-nici macar fiului- cu cine sa votam! dar toate articolele de la alegerile din Decembrie incoace (ale D-voastre si (...)